Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un accident rutier în lanț a avut loc, sâmbătă, 4 iunie 2022, pe drumul județean care leagă localitățile Orășeni Deal și Cristești. În accident au fost implicate trei autoturisme care se deplasau în aceeași direcție, pe o porțiune de drum drept. Potrivit polițiștilor din Botoșani, din primele verificări a rezultat faptul că o tânăra de 23 de ani, din Flămânzi, ar fi oprit pentru a efectua manevra de depășire a unui autoturism staționat pe partea dreapta a drumului, iar un alt autoturism, condus de o tânără de 20 de ani, din Copălău, ar fi oprit în spatele acestuia.
Ulterior, un autoturism marca Volkswagen Passat, condus de un tânăr de 23 de ani, din Coșula, ar fi lovit în spate autoturismul condus de tânăra de 20 de ani, care, la randul lui, a fost proiectat în celălalt auto.
Din accident a rezultat rănirea a șase persoane, dintre care doi sunt copii cu vârste de șapte şi, respectiv, 12 ani. Toate victimele au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Mavromati din Botoșani, potrivit botosaninews.ro.
Tânărul care a produs accidentul nu era băut. El este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.