Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Circulația este blocată în acest moment pe DN29A, ruta Botoșani - Săveni, în urma unui accident rutier.
O autospecială de pompare beton s-a răsturnat pe partea carosabilă, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, șoferul pierzând controlul în curbă. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a suferit răni, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Botoșani pentru acordarea de îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit două autospeciale cu apă și spumă, cu nouă subofițeri din cadrul Stației de Pompieri Săveni. Aceștia au deconectat bornele bateriei pentru a preveni izbucnirea unui incendiu și au intervenit pentru sablarea carosabilului.
Traficul este deviat prin Dângeni-Hănești-Vlăsinești-Săveni, însă va fi reluat în cel mai scurt timp.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.