Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Prefectura_1

În minivacanța de Sfânta Maria, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani își va concentra efortul în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță atât la festivalurile specifice sezonului estival, cât și la manifestările religioase cu participare numeroasă prilejuite de sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului.

Jandarmii botoșăneni, în cooperare cu efective de poliție și pompieri, vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea în condiții civilizate a tuturor activităților prilejuite de organizarea Zilelelor Nordului, în orașul Darabani, precum și a celor cuprinse în programul Serilor Melancolice Eminesciene, la Memorialul Ipotești. De asemenea, Zilele comunelor Vlăsinești, Mileanca și Broscăuți sunt alte evenimente locale de interes pentru cetățeni unde jandarmii vor acționa pentru prevenirea faptelor de natură penală și contravențională.

Nu în ultimul rând, jandarmii vor fi prezenți alături de participanții la Hramul mănăstirii Zosin, pentru ca oficierea slujbei religioase și a celorlalte activități să nu fie tulburate de producerea unor incidente nedorite. Pe lângă suplimentarea personalului propriu în vederea îndeplinirii operative a tuturor misiunilor, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a primit în sprijin efective de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău. Elevii de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, care execută un stagiu de practică în această perioadă în cadrul inspectoratului, vor participa la toate aceste misiuni, împreună cu tutorii lor profesionali.

Pe timpul executării misiunilor, jandarmii vor acționa preponderent pentru preîntâmpinarea faptelor de tulburare a ordinii si siguranței publice, precum și pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, împreună cu celelalte instituții abilitate în acest sens. Recomandăm participanților să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc, să aibă grijă de bunurile personale de valoare și să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de ordine publică, în mod direct sau să solicite sprijinul autorităților prin apel la numărul unic de urgență 112 în cazul unor fapte antisociale care îi afectează pe ei sau pe cei din jur. Așa cum v-am obișnuit și în aceste zile, polițiștii vor fi la datorie, pentru ca cetățenii să se bucure de zilele libere, în siguranță.

În această perioadă, peste 300 de polițiști, din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, rutieră, investigarea criminalității economice, prevenire și acțiuni speciale, vor acționa, împreună cu alte structuri, atât în stradă, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru descurajarea oricăror fapte antisociale, cât și constituiți în echipe de cercetare penală, pentru a desfășura activitățile specifice în momentul în care se va impune acest lucru. Scopul prezenței noastre în spațiul public este unul preventiv, facem apel către cetățeni să respecte regulile de conviețuire socială, drepturile și libertățile celorlalți, pentru a evita astfel să fie implicați în evenimente nedorite.  

Vom avea o prezență activă atât în zonele în care se organizează evenimente cultural-artistice și religioase din localitățile Mihai Eminescu, Vlăsinești, Darabani, Românești, Coșula, Broscăuți și Mileanca, precum și în locurile în care se formează aglomerări de persoane, cluburi, discoteci, zone de agrement, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, dar și pentru a interveni într-o manieră promptă în cazul unor posibile situații care se afla în sfera de competență a poliției.

De asemenea, polițiștii de combatere a criminalității organizate vor acționa pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri. Polițiștii rutieri vor fi prezenți pe arterele din județ, cu autospeciale dotate cu aparate radar, etilotest și DrugTest, pentru fluidizarea traficului rutier dar și în scopul depistării și tragerii la răspundere penală a conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Polițiștii botoșăneni vor fi prezenți, astfel, zi și noapte pentru ca participanții la evenimentele care urmează să se aibă loc în această perioadă să se bucure de atmosfera acestora, în siguranță.

Vă informăm că şi în această perioadă, poliţiştii de frontieră acţionează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă, astfel încât toţi cei care vor fi prezenţi la manifestările, festivalurile și hramurile organizate să se poată bucura din plin. Astfel, Festivalul Zilele Nordului se va desfăşura în cel mai nordic oraș al țării, Darabani, situat la frontiera cu Ucraina și R. Moldova. În consecinţă, poliţiştii de frontieră botoşăneni vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi misiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

Din experienţa anilor anteriori, este preconizată o creştere a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei de pe raza judeţului nostru, PTF Stânca şi PTF Rădăuţi Prut, sens în care, în funcţie de dinamica acestuia, vor fi dispuse măsuri pentru fluidizarea traficului la granița de nord-est, respectiv suplimentarea personalului.

Turturor celor care vor tranzita în aceste zile frontiera de nord-est, le recomandăm: 

1. Pregătirea şi verificarea din timp a documentelor de călătorie precum şi a  documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară, în vederea scurtării timpului de control. Informaţii suplimentare privind documentele necesare copiilor care călătoresc în afara graniţelor ţării sunt disponibile pe pagina de internet a instituţiei noastre.
2. Consultarea aplicaţiei Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
3. Nu în ultimul rând, vă recomandăm ca, pentru aflarea condiţiilor de călătorie impuse de diferite state din lume, să consultaţi site-ul Ministerului Afacerilor Externe, paginile dedicate misiunilor diplomatice la Bucureşti sau aplicaţia Călătoreşte în siguranţă aparţinând MAE.

Vă dorim un sfârşit de săptămână frumos şi liniştit!

Măsurile și recomandările pompierilor pentru minivacanța de Sfânta Maria

Pompierii militari vor fi la datorie, în județul Botoșani, în perioada 12 – 15 august a.c.. Aceștia sunt pregătiți să acționeze pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor sau a animalelor din medii ostile vieții, în situația în care se vor înregistra astfel de cazuri și pentru acordarea primului ajutor medical. O atenție deosebită va fi acordată Festivalului Național de Muzică „Seri Melancolice Eminesciene” care se desfășoară la Ipotești și „Zilelor Nordului”, festival organizat în Poiana Teioasa.

La Ipotești, până pe 14 august, în fiecare zi, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani se va afla în apropierea locului de desfășurare a manifestărilor cultural-artistice pentru a asigura o intervenție imediată, iar la Teioasa, un echipaj SMURD va fi prezent în zonă, zilnic, de pe 12 până pe 14 august, pentru a acorda primul ajutor calificat, la nevoie. Dacă se impune, forţele şi mijloacele aflate în dispozitiv pot fi suplimentate cu efective și tehnică de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și Punctului de Lucru Darabani.

În data de 15 august, zi de sărbătoare religioasă, lăcașurile de cult vor fi aglomerate, mai ales cele cu hramul „Sfânta Maria”. Și în aceste spații, cetățenii trebuie să acorde o atenție deosebită măsurilor de protecție împotriva incendiilor, astfel:

- accesul în biserici se va realiza astfel încât să nu se supraaglomereze lăcașul; 
- pe durata serviciului religios, ușile de acces / evacuare în / din biserică se vor menține în permanență deschise; 
- lumânările aprinse vor fi supravegheate și ținute la distanță de persoanele din jur, de mobilier, decoruri sau alte materiale combustibile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă;
- parcarea autoturismelor în vecinătatea bisericilor și a mănăstirilor se va realiza astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenție al autospecialelor de pompieri sau să fie împiedicat accesul la hidranții exteriori. 

Profitând de zilele libere, multe persoane vor merge în zonele turistice. Acestora le recomandăm să respecte toate măsurile de siguranță, atât pe timpul deplasării către obiective, cât și pe durata sejurului. În această perioadă, o atenție deosebită trebuie acordată copiilor, care din dorința de a se bucura de ultimele zile de vacanță, merg la scăldat. Nu de puține ori aceștia aleg zonele neamenajate. Aceste locuri pot fi periculoase, în special pentru persoanele care nu știu să înoate foarte bine, deoarece curenții sunt puternici, malurile abrupte, iar nivelul apei se schimbă brusc. 

Pentru a preveni evenimentele nedorite, recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță atunci când merg la scăldat:

- frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
- evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
- evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;
- nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
- nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare; 
- nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
- nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;
- echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

Persoanelor care aleg să petreacă timpul la iarbă verde, le reamintim faptul că trebuie să respecte măsurile de prevenire a incendiilor și să aibă mare grijă la modul în care pregătesc grătarul. Precizăm faptul că este interzisă folosirea focului deschis la mai puțin de 10 metri faţă de locurile în care există materiale combustibile (lemn, hârtie etc.) sau la mai puțin de 40 de metri faţă de zonele cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili etc.) Astfel, sfătuim cetățenii să aprindă focul la distanțe de siguranță, doar în locurile special amenajate și fără să folosească substanţe inflamabile. Nu trebuie aprinse focare direct pe sol pentru că flăcările se pot extinde la vegetație, într-o clipă de neatenție. 

Arderea trebuie supravegheată continuu, deoarece vântul ar putea schimba direcţia flăcărilor și chiar duce scânteile la distanţe mai mari, către zone împădurite sau cu vegetaţie uscată. Este recomandat ca cetățenii să aibă la dispoziţie mijloace de primă intervenţie pentru stingerea rapidă a focului: un stingător de incendiu sau o rezervă de apă. Înainte de a pleca spre casă, locul pregătirii grătarului va fi verificat cu mare atenţie. Jarul trebuie stins, iar cenușa acoperită cu pământ. Nu în ultimul rând, copiii trebuie supravegheați permanent pentru a nu se juca cu focul sau în apropierea acestuia.

Orice început de incendiu observat trebuie să fie anunţat la numărul unic de urgenţă 112, pentru a fi lichidat de către pompieri înainte de a produce pagube materiale sau pierderi de vieţi omeneşti.

REPREZENTANȚII AGENȚIEI NAȚIONALE ANTIDROG, CONTINUĂ ACȚIUNILE ÎN SISTEM INTEGRAT ÎN CADRUL EVENIMENTULUI ,,ZILELE NORDULUI” - În acest week-end specialiștii antidrog desfășoară activități preventive pentru creşterea gradului de informare și conştientizare cu privire la riscurile asociate consumului de substanţe interzise și vor acționa în sistem integrat, împreună cu polițiștii, jandarmii, polițiștii de frontieră și polițiștii locali.

În vederea asigurării unui răspuns proactiv față de fenomenul consumului de droguri, Agenția Națională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani, desfășoară în acest week-end activități specifice pe linia prevenirii și reducerii riscurilor asociate consumului de droguri. In acest context, specialiștii Centrului vor derula activități de informare, educare, conștientizare și promovare a alternativelor sănătoase la consumul de droguri în rândul participanților la evenimentele prilejuite de „Zilele Nordului”, organizate în orașul Darabani.

Totodată, vor fi oferite informații cu privire la cadrul legal în ceea ce privește prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Prin intermediul ochelarilor speciali care simulează stare de intoxicație produsă de consumul de droguri și alcool, vor fi desfășurate demonstrații practice care au rolul de conștientizare asupra riscurilor pe care le implică consumul de substanțe psihoactive. În cazul unor situaţii deosebite, specialiștii antidrog îndrumă populaţia să apeleze Tel. verde: 0 800 8 700 700, să se adreseze direct Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani sau să sune la numărul unic de urgenţă 112, dacă starea de sănătate se agravează. 

„Am solicitat ca efectivele structurilor MAI care vor asigura ordinea publică să fie prezente în stradă, în număr mare, să fie vizibile, pentru ca botoșănenii să fie în siguranță, iar manifestările culturale, artistice și religioase să se desfășoare fără incidente nedorite. Siguranța cetățenilor reprezintă o prioritate a Instituției Prefectului și a întregului sistem de ordine publică din județul Botoșani”, a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Prefectura_1
DorohoiNews.ro, 12-08-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală
Declarăm pierdut certificatul de înregistrare fiscală Seria A nr. 0387357, emis pentru CHIPER ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro