Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Așa cum v-am obișnuit și în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, vom fi prezenți, cu efective mărite, în rândul cetățenilor, pentru ca aceștia să se bucure de zilele libere în condiții de siguranță.
Începând de vineri, 23 decembrie și până luni, la nivelul județului, vor acționa peste 400 de polițiști, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții ale Ministerului Afecerilor Interne. Aceștia își vor concentra eforturile pe acțiunile de prevenire a oricăror fapte antisociale, fiind în același timp pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor, în caz de nevoie.
Facem apel către cetățeni să respecte regulile de conviețuire socială, drepturile și libertățile celorlalți și nu în ultimul rând, forțele de ordine și autoritatea pe care o reprezintă. În caz contrar, nu vom ezita să luăm, cele mai drastice măsuri prevăzute de lege, față de persoanele care o încalcă.
Toate activitățile desfășurate de polițiști au scopul de a proteja cetățenii împotriva fenomenului infracțional de orice natură. (economic, silvic, contra patrimoniului, contra persoanei etc.)
Mulțumim celor care înțeleg misiunea noastră și se conformează normelor legale!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.