Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani au participat joi 16 martie, împreună cu elevii din clasele de gimnaziu ale Școlii Gimnaziale Tiberiu Crudu Tudora la diverse activităţi de informare pe mai multe teme: prevenirea victimizării prin consum/trafic de droguri, precum şi siguranța în mediul online.
În cadrul Campaniei „Dincolo de aparenţe” au fost purtate cu elevii discuţii care au vizat legislaţia în vigoare în domeniul consumului şi traficului drogurilor, exemple de situaţii în care tinerii au consumat droguri sau au fost implicaţi în alte infracţiuni din sfera traficului de substanţe interzise, precum şi consecinţele legale ale acţiunilor acestora. Specialiştii din cadrul CPECA Botoşani le-au explicat elevilor ce sunt drogurile, cum se clasifică acestea, ce efecte au, din ce sunt obţinute, încercând să îi conştientizeze pe aceştia de consecinţele consumului de substanţe interzise. Cu această ocazie, minorii au probat ochelarii simulatori ai consumului de droguri/alcool, putând experimenta modalitatea de percepere a realităţii sub efectul substanţelor respective.
Activitățile informativ-preventive referitoare la comportamentul în mediul virtual se derulează în cadrul Campaniei naționale „#Siguranța Online” – dedicată minorilor. Aceasta își propune să ofere cele mai bune practici de securitate cibernetică minorilor, pentru a evita să devină victime ale fraudelor informatice, a pornografiei infantile sau atacurilor de tip malware.
Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.
Activităţi similare vor avea loc şi la nivelul altor unităţi şcolare din judeţ.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.