Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

833592c1-3a86-4d59-a18e-903cfdddbf8c

Potrivit Direcției Județene de Drumuri Poduri Botoșani a fost închisă circulația și pe DJ 293 Dumeni - Havârna.

În continuare, nu se circulă pe  DJ 294 de la DN 29 - Gulioaia - Gulioaia - Brăteni, DJ 282 H Rediu – Răuseni și DJ 208 H Baisa - Brehuiesti. 

Urmare a stratului de zăpadă consistent depus pe partea carosabilă, s-a luat măsura restricționării circulației pe DN 29, municipiul Botoșani – Manoleasa, a autovehiculelor cu un tonaj de peste 7,5 tone, până la ora 12:00.

Până în acest moment, la dispeceratul ISU – SAJ Botoșani s-au înregistrat 64 de apeluri de la cetățeni care sesizau faptul că întâmpină dificultăți în a se deplasa cu autovehiculele pe drumurile sătești, comunale, județene sau naționale, din cauza zăpezii. Multe dintre apeluri anunțau aceeași situație.

Majoritatea cazurilor au fost direcționate către drumari, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și Inspectoratul Județean de Poliție Județean Botoșani.

De la ultima informare au mai fost sesizate alte situații, după cum urmează :

- pe DJ 282 B, pe raza localității Prăjeni, șapte autoturisme rămase înzăpezite. Au intervenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Prăjeni și drumari;

- un arbore căzut pe carosabil pe strada Gen. Avrămescu. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani;

- un autoturism în care erau două persoane a rămas blocat pe raza localității Drislea. La caz s-a deplasat Serviciului Voluntar pentru Situații Trușești;

- cinci autoturisme ramase înzăpezite între localitățile Dângeni și Brateni. La caz intervin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dângeni și drumari;

- arbore cazut pe un autoturism, strada Aleea Curcubeului. A intervenit un echipaj al Detașamentului de Pompieri Botoșani. 

Două echipaje din cadrul ISU Botoșani efectuează misiuni de patrulare pe  DN Botoșani - Săveni și pe DN 29 D Botoșani - Trușești - Ștefănești. 

Vă reamintim că, județul Botoșani se află sub incidența unei avertizări meteorologice tip „Cod Portocaliu” de ninsori abundente până astăzi, la ora 14.00.

Având în vedere vedere faptul că pe majoritatea drumurilor județene și naționale din Botoșani se circulă în condiții de iarnă, vă recomandăm să nu porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică. Dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

Pentru drumuri județene - 0231/ 510 792
Pentru drumuri naționale - 0746296241.

▪Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).
▪Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.
▪Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ. 
▪Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

Potrivit Info trafic au fost închise circulației DN
29 D Botosani-Stefanesti;
29 Botosani-Saveni;
24 C Radauti Prut-Stefanesti;

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

833592c1-3a86-4d59-a18e-903cfdddbf8c
DorohoiNews.ro, 05-04-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro