Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La data de 21 aprie 2023, polițiștii din cadrul Servicului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Inspectoratului General de Imigrări-Biroul Botoșani, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră și inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.
Activitățile s-au desfășurat la sediul a două societăți comerciale din municipiul Botoșani, care folosesc forță de muncă din afara spațiului comunitar, fiind identificați 55 de cetățeni străini, proveniți din Asia.
În cadrul activităților nu au fost constatate situații de încălcare a legislației privind șederea în țară sau relațiile de muncă.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.