Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În contextul minivacanței prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, aproximativ 150 de polițiști, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani acționează, împreună cu jandarmi, pentru siguranța cetățenilor și menținerea ordinii publice.
Astfel, în data de 12 august a.c., forțele de ordine au intervenit la 65 de solicitări, dintre acestea 60 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 277 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 150.000 de lei.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 34 de permise de conducere, dintre care 21 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 5 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și 8 pentru alte abateri.
Totodată, au fost reținute și 9 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.