Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Casa unei familii din localitatea Baisa a fost în pericol, ieri seară, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum. Proprietarii au observat că arde astereala și au cerut imediat ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au acționat rapid, astfel încât pagubele să fie cât mai mici, fiind afectat acoperișul, pe o suprafață de aproximativ 20 mp.
Proprietara, o femeie în vârstă de 53 de ani, a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza coșului de fum deteriorat.
În ultimele ore, pompierii au intervenit, pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată, în următoarele localități:
✔Drăgușeni - a ars vegetație uscată, pe o suprafață de aproximativ patru hectare. Au acționat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, cu o autospecială de stingere;
✔Pascari (comuna Șendriceni) - a ars miriște, pe o suprafață de circa 0,5 ha. Au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Cauza probabilă a incendiilor: utilizarea focului deschis în spații deschise.
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Reamintim și faptul că, potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase. Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.