Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

itm

Inspectorii ITM Botoșani au efectuat, în cursul lunii august 2023, în domeniul Relaţii de Muncă, 83 controale. Au fost constatate 107 deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care 3 avertismente și 6 amenzi în valoare totală de 35.000 lei.

În cadrul Compartimentului Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă, în cursul lunii august 2023, au fost eliberate 2.991 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 66 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaţilor și un număr de 22 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal.

Totodată au fost preluate la sediul inspectoratului de muncă, un număr de 143 de registre electronice de evidenţă a salariaţilor.

În ceea ce privește interacțiunea directă cu cetățenii și problemele pe care aceștia le-au reclamat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, în luna august 2023, au fost înregistrate 35 de petiții, din care 7 au fost redirecționate către alte instituții. 
Motivele cele mai des intâlnite ale acestora au fost: 19-pentru neplată salarii, 13-neeliberarea documentelor pentru încetarea activității, 9-pentru neefectuare concediu odihnă, 4-bonuri de masă, 3-ore suplimentare, 2-condiții muncă, 2-normă lucru, 2-sporuri, 1-muncă în zile de sărbători legale, 1-diurnă, 1-desfacerea nelegală a contractului individual de muncă, 1-fișa aptitudine, 1-neplată concediu medical, 1-condică, 1-rețineri salariale, 1-neplată contribuții.

În domeniul Securitate şi Sănătate în Muncă, în cursul lunii august 2023, s-au desfăşurat următoarele activităţi:
- au fost efectuate controale la un număr de 80 agenţi economici, au fost constatate 89 neconformităţi şi au fost dispuse 104 de măsuri, fiind aplicate 2 amenzi în valoare de 13.000 de lei și 86 avertismente;
- 5 evenimente au fost comunicate în această lună de către angajatori către  inspectoratul teritorial de muncă;
- 6 evenimente au fost cercetate de angajatori și avizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă;
- au fost înregistrate 5 persoane accidentate în accidente de muncă, toate cu incapacitate temporară de muncă.

Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost: 
- lipsă fișe tehnice de securitate;
- lipsa verificărilor periodice ale instalațiilor electrice la termenele stabilite de reglementările tehnice din domeniu; 
- semnalizare incompletă;
- lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi de îmbolnavire profesională;
- neinformarea lucrătorilor despre riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională precum și măsurile de prevenire;
- căi și ieșiri în caz de urgență parțial blocate;
- neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic. 

Valoarea totală a amenzilor aplicate de către  ITM Botoşani, în cadrul domeniilor  Sănătate şi Securitate în Muncă şi Relaţii de Muncă în cursul lunii august 2023 este de 48.000 lei.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

itm
DorohoiNews.ro, 06-09-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi
Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi. Este mobilat și utilat. Se închiriază ...

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi
Vând garsonieră UTILATĂ și MOBILATĂ (29 metri pătrați) pe str. ALEEA CRIVA, ETAJ 1, cu vedere ...

Caut apartament sau casă de închiriat

Caut apartament sau casă de închiriat
Caut apartament sau casa de inchiriat, exclus Plevna. Relații la telefon: 0773353908

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

Vând grădină 1176 m.p.

Vând grădină 1176 m.p.
utilitati:temelie casa,garaj 6-6m.p. foisor 2-3m .acoperit,apa curenta,instalat electricitate,posibilitate ...

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi
Vând casă cu teren intravilan. Casa este compusă din : DEMISOL alcătuit din : garaj, cameră ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro