Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Aproximativ 250 de activități specifice de control au fost desfășurate de polițiștii de imigrări din Botoșani în cursul acestui an. 19 străini au fost depistați în situații ilegale, iar în cinci cazuri au fost emise decizii de returnare.

O componentă importantă în domeniul migrației o constituie în continuare prevenirea și combaterea șederii ilegale sau a muncii nedeclarate a străinilor, precum și implementarea măsurilor de îndepărtare de pe teritoriu sau custodia publică atunci când se impune acest lucru.

Astfel, în perioada 1 ianuarie-28 septembrie a.c., polițiștii de imigrări au organizat şi desfăşurat 246 de activități specifice de control pe linia legalității șederii străinilor pe teritoriul României și a muncii nedeclarate, atât cu forţe proprii sau în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu (Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontieră Iași și Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani).

Ca urmare a activităților desfășurate au fost depistați în situații ilegale 19 străini, în patru cazuri fiind emise decizii de returnare. În perioada de referință a fost emisă și o decizie de returnare sub escortă, persoana față de care a fost dispusă măsura (bărbat din India) fiind introdusă în Centrul de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Otopeni, până la finalizarea procedurilor.  

De asemenea, pentru abaterile constatate au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Ieri polițiștii de imigrări au legitimat peste 50 de străini și au verificat trei societăți comerciale.

La data de 28 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul Ordine Publică, respectiv Biroul de Ordine Publică, au desfășurat, în municipiul Botoșani, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.

În cadrul acțiunii au fost verificate trei societăți comerciale, dintre care două desfășoară activități în domeniul confecțiilor metalice, iar una în domeniul confecțiilor textile. 

52 de străini, cu vârste cuprinse între 21 și 52 de ani, au fost legitimați. Dintre persoanele legitimate, 51 sunt din Sri Lanka și unul din Bangladesh.

Din verificări a reieșit că persoanele în cauză au intrat legal în România, în scop de angajare în muncă, nefiind constatate încălcări ale legislației în domeniu.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 29-09-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro