Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

jandarmi

În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cu caracter religios, sportiv sau cultural-artistic cu participare numeroasă.

Sâmbătă, jandarmii vor fi alături de credincioșii prezenți la slujbele și hramurile prilejuite de sărbătorirea Sfintei Cuvioase Paraschiva în municipiile Botoșani și Dorohoi, dar vor acționa și pentru prevenirea faptelor antisociale la meciul amical de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani - Zimbru Chișinău, disputat pe Stadionul municipal Botoșani începând cu ora 11.00.

Tot sâmbătă, jandarmii vor lua măsurile necesare pentru ca siguranța cetățenilor să nu fie afectată în vreun fel, la manifestarea distractivă organizată pe Baza Sportivă din comuna Mihălășeni, la sărbătorirea hramului localității.

În ultima zi de week-end, efectivele de jandarmerie vor fi prezente la meciul de fotbal Zorile Havârna - Azurii 92 Mileanca, disputat pe stadionul echipei gazdă.

De asemenea, jandarmii botoșăneni vor continua misiunile zilnice și vor interveni la apelurile de urgență 112, atât independent, cât și în cooperare cu efective de poliție, în cadrul sistemului integrat de ordine și siguranță publică.

Nu în ultimul rând, jandarmii care execută permanent misiuni de pază și protecție instituțională la cele 18 obiective din competența inspectoratului vor intensifica atât supravegherea acestora, cât și a zonelor din apropiere, în vederea sesizării situațiilor de producere a unor fapte de natură penală sau contravențională.

Jandarmii recomandă participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul jandarmilor în mod direct în cazul producerii unor fapte antisociale care îi afectează pe ei sau persoanele din jur.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

jandarmi
DorohoiNews.ro, 13-10-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi
Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi. Este mobilat și utilat. Se închiriază ...

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi
Vând garsonieră UTILATĂ și MOBILATĂ (29 metri pătrați) pe str. ALEEA CRIVA, ETAJ 1, cu vedere ...

Caut apartament sau casă de închiriat

Caut apartament sau casă de închiriat
Caut apartament sau casa de inchiriat, exclus Plevna. Relații la telefon: 0773353908

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

Vând grădină 1176 m.p.

Vând grădină 1176 m.p.
utilitati:temelie casa,garaj 6-6m.p. foisor 2-3m .acoperit,apa curenta,instalat electricitate,posibilitate ...

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi
Vând casă cu teren intravilan. Casa este compusă din : DEMISOL alcătuit din : garaj, cameră ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro