Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Penitenciarul Botoșani și Serviciul de Probațiune Botoșani, desfășoară în acest an școlar campania ”ADOLESCENȚĂ FĂRĂ DELINCVENȚĂ!”.
Activitățile preventiv-educative sunt organizate cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și au drept scop informarea elevilor din învățământul liceal, cu privire la efectele și riscurile asociate adoptării unui comportament delincvent.
Adaptat spectrului propriu de atribuții și competențe, factorii instituționali menționați prezintă elevilor participanți în cadrul sesiunilor de informare/dezbatere, aspecte legate de consecințele juridice, sociale și/sau psihoemoționale asociate comiterii de infracțiuni, noțiunea și limitele răspunderii penale în perioada minoratului, etc..
O etapă importantă în desfășurarea activităților o reprezintă interacțiunea cu persoane aflate în detenție, care participă la sesiunile de informare prin grija reprezentanților Penitenciarului Botoșani.
Cei prezenți, prin puterea exemplului și experiența alegerilor făcute și sancționate de lege, pot deveni reali vectori de schimbare pentru cei care ajung, în anumite împrejurări, să decidă viitorul.
În contextul arătat, astăzi – 07 noiembrie, campania de informare a debutat la Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuță” Șendriceni, peste 80 de elevi participând la activitatea care a avut pe tot parcursul un caracter interactiv.
Activitățile de acest fel vor continua pe întreaga perioadă a anului școlar 2023 – 2024.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.