Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
„Dacă aș avea o sobă nouă să-mi fie cald la iarnă și niște haine, aș fi fericită”, visa cu ochii deschiși, Sabina Gabriela, o fetiță de 9 ani, din localitatea Șendriceni. Își imagina acel moment când se va aduna cu cei trei frați ai ei în jurul sobei noi, sub lumina jucăușă a flăcărilor, și vor petrece clipe magice împreună. Cea veche e plină de găuri și scoate mult fum, iar nopțile sunt din ce în ce mai reci.
Știe că mai e mult până la Crăciun, dar crede în minuni și a rostit dorința cu o convingere mai mare ca niciodată, plină de speranță și emoție.
Gândurile ei au ajuns la pompierii botoșăneni. Știu cât este de greu să-ți petreci iernile în frig, dar și cât este de periculos să te încălzești cu o sobă care ar fi trebuit reparată sau schimbată de mult.
„Oamenii sunt cei care fac minunile posibile, iar noi trebuie să ajutăm această fetiță”, au spus pompierii când au aflat povestea Sabinei. Așa că au încercat să afle cât mai multe lucruri despre ea. Fetița iubește fotbalul. Este portarul unei echipe de fotbal și ar avea nevoie de un echipament special. Nu a îndrăznit să îl ceară pentru că altele sunt lucrurile care îi lipsesc familiei...
La așa o poveste, mulți dintre pompieri au fost impresionați și, în doar câteva zile, ceea ce era doar un vis a devenit realitate.
Au vizitat-o, astăzi, și i-au făcut cea mai mare bucurie. Nu se aștepta ca cineva să le sară în ajutor, iar ochii li s-au umplut de lacrimi. Iarna aceasta va fi una călduroasă în casa lor, iar la următoarea partidă de fotbal va purta și echipamentul de portar la care doar visa.
Au lăsat întreaga familie lângă noua sobă, să se bucure și de celelalte daruri.
Această poveste ne învață că uneori, visurile noastre se pot împlini în cele mai neașteptate moduri, iar darurile primite cu inima deschisă pot aduce bucurie și căldură în viața noastră.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.