Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pompieri 02

Peste 130 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar s-au evacuat, astăzi, pe timpul unui exercițiu organizat la Școala Gimnazială "Nicolae Călinescu" din localitatea Coșula.

Conform scenariului, în timpul orelor de curs s-a produs un cutremur, care a fost urmat de incendiu. Cu acest prilej, cadrele didactice și elevii au simulat toți pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unor astfel de evenimente, pentru a fi în siguranță. Însoțiți de învățători sau profesori, elevii au ieșit din sălile de clasă în momentul în care au auzit alarma și s-au adunat pe terenul de sport. Acolo, îi așteptau pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu o autospecială de stingere. Elevii au avut ocazia să vadă mijloacele tehnice și echipamentele folosite de pompieri în misiuni.

Alpiniștii ISU Botoșani au executat două exerciții demonstrative, simulând salvarea unor persoane de la înălțime sau izolate în mijlocul unui râu, iar cei mai curajoși dintre elevi au jucat rolul victimelor.

Pe timpul activității, pompierii le-au transmis următoarele sfaturi:

În caz de incendiu:
- păstraţi-vă calmul și cereți ajutorul personalului unității de învățământ;
- părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic; - urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa este mai importantă!;
- când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice vor face prezenţa;
- aşteptaţi intervenția pompierilor.

În caz de cutremur:
- adăpostiți-vă sub pupitre și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;
- protejaţi-vă capul şi faţa;
- nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;
- cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență;
- veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare.

Persoanele responsabile la nivelul școlii au fost instruite cu privire la măsurile ce trebuie adoptate în cazul unei situații de urgență reale, astfel încât elevii și cadrele didactice să fie în siguranță.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pompieri 02pompieri 01pompieri 03pompieri 04pompieri 05pompieri 06pompieri 07pompieri 08
DorohoiNews.ro, 15-11-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Închiriez apartament în Dorohoi

Închiriez apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere in zona plevnei cu toate utilitatile mobilat la partier. Pentru relatii ...

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi
Vând apartament 2 camere decomandate, suprafață 54mp, cărămidă, Et 2, GFP, ac, loc parcare ...

Ofer o cameră pentru închiriere

Ofer o cameră pentru închiriere
Ofer o cameră pentru închiriere, pentru o persoană singură. Relații la: 0756390674

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu
Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu. Relatii la telefon 0745043906. Rog seriozitate.

Vând casă nelocuibilă cu 2 camere și o camera trecută ca spațiu comercial pe Bulevardul Victoriei

Vând casă nelocuibilă cu 2 camere și o camera trecută ca spațiu comercial pe Bulevardul Victoriei
Casa nelocuibila 2 camere + o camera trecută ca spatiu comercial 94mp Teren total 593 mp situat pe bulevardul ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre inchiriere apartament cu 2 camere in zona Olinescu. tel 0734058409

Sincere condoleanțe doamnei învățătoare Dumitrel Monica, din partea colectivului clasei a doua al Şcolii Gimnaziale „Cornerstone”

Sincere condoleanțe doamnei învățătoare Dumitrel Monica, din partea colectivului clasei a doua al Şcolii Gimnaziale „Cornerstone”
Rugăciunile și amintirile plăcute sunt ceea ce avem pentru a comemora viața celei care a plecat dintre ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor din cadrul Școlii Cornerstone și Asociației HCI

Sincere condoleanțe din partea colegilor din cadrul Școlii Cornerstone și Asociației HCI
Colegii doamnei directoare, Monica Dumitrel, și ai Antoniei sunt alături de acestea la trecerea la ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro