Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ISU Dorohoi_01

Peste 1500 de dorohoieni au participat, astăzi, la o nouă acțiune de informare și educare preventivă organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, în cadrul „Sptămânii Protecției Civile”.

Încă de la primele ore ale dimineții, Pietonalul Ghica din municipiul Dorohoi s-a umplut de elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Grigore Ghica”, Liceul „Regina Maria” și Școlile Gimnaziale nr. 1, 2, 5, 7 și 8, curioși să vadă îndeaproape autospeciala hidroperforare, pirotehnică, de descarcerare, șenilata, kit-ul de salvare din fântâni și sistemul nocturn de iluminat.

Vizibil emoţionaţi, copiii au îmbrăcat haina de pompier, au probat costumul de protecție al pirotehnicienilor sau kit-ul de salvare din fântâni și au urcat în autospecialele de intervenţie, iar pompierii le-au explicat cum se folosește fiecare accesoriu, în parte.  

 Totodată, au discutat despre incendiile care pot fi provocate de mijloacele de încălzire, coșurile de fum, instalațiile electrice sau de folosirea necorespunzătoare a buteliilor. Modul în care trebuie să se comporte înainte, pe timpul sau după producerea unui cutremur, incendiu, inundație sau alte situații în care viața este pusă în pericol, a fost un alt subiect abordat.

Pirotehnicienii le-au explicat ce se poate întâmpla dacă ating sau lovesc muniție rămasă neexplodată.     

Părinții au fost sfătuiți să-și supravegheze copiii în permanență și să nu lase la îndemâna lor chibrituri, brichete sau lumânări aprinse.

Studenții Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București le-au explicat liceenilor pașii care trebuie urmați pentru a îmbrățișa meseria de salvator și le-au împărtășit din experiențele personale.

Inspectorii de prevenire le-au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C - Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” , „Nu tremur la cutremur” „Viziune 2020”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău” și „Îndepărtează pericolele! Protejează-i pe cei dragi!”.

Activitatea a fost organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Dorohoi, a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dorohoi și unităților de învățământ.

Vă reamintim că, sub sloganul „Împreună, mai pregătiți”, în perioada 26 februarie - 04 martie 2024, la nivelul județului Botoșani vor fi organizate o serie de acțiuni de informare și educare preventivă și exerciții de evacuare, în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ISU Dorohoi_01ISU Dorohoi_02ISU Dorohoi_03ISU Dorohoi_04ISU Dorohoi_05ISU Dorohoi_06ISU Dorohoi_07ISU Dorohoi_08ISU Dorohoi_09ISU Dorohoi_10ISU Dorohoi_11ISU Dorohoi_12ISU Dorohoi_13ISU Dorohoi_14ISU Dorohoi_15ISU Dorohoi_16
DorohoiNews.ro, 27-02-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Cu profundă durere în suflet, Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi anunță trecerea în neființă ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi
Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi. Este mobilat și utilat. Se închiriază ...

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi
Vând garsonieră UTILATĂ și MOBILATĂ (29 metri pătrați) pe str. ALEEA CRIVA, ETAJ 1, cu vedere ...

Caut apartament sau casă de închiriat

Caut apartament sau casă de închiriat
Caut apartament sau casa de inchiriat, exclus Plevna. Relații la telefon: 0773353908

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

Vând grădină 1176 m.p.

Vând grădină 1176 m.p.
utilitati:temelie casa,garaj 6-6m.p. foisor 2-3m .acoperit,apa curenta,instalat electricitate,posibilitate ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro