Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a organizat astăzi, „Ziua Porţilor Deschise”. Astfel, pentru câteva ore, porțile subunităților operative ale ISU din Dorohoi, Săveni, Ștefănești, Darabani, Flămânzi, Trușești și Coțușca au fost deschise pentru toți cei care au dorit să afle cu ce se ocupă pompierii.
Autospecialele de stingere cu apă și spumă, de descarcerare și ambulanța SMURD, toate au fost studiate, îndeaproape, de vizitatori. Aceștia au avut ocazia să vadă cum se folosește fiecare accesoriu, în parte. Cei mai încântați au fost copiii. Aceștia au îmbrăcat haina de pompier, au urcat în autospecialele de intervenţie și au folosit țeava de refulare. Cei mai curajoși au aflat cum se protejează servanţii pompieri pe timpul incendiilor cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat şi a căştii de protecţie.
În municipiul Botoșani, în parcarea Carrefour, a fost organizată o expoziție de tehnică de intervenție și un punct de informare preventivă, fiind un bun prilej pentru ca cetățenii să afle mai multe informații despre misiunile Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Modul de comportare în cazul descoperirii muniției rămase neexplodate, dar și măsurile ce trebuie adoptate pentru a fi protejați în caz de cutremur sau incendiu sunt aspectele abordate pe timpul acestei acțiuni.
De ce şi cât e de important să fie pregătiți pentru a-i ajuta pe cei din jur, a fost o altă lecție predată, extrem de importantă. Paramedicii le-au explicat cum pot ajuta o persoană care se află într-o situație critică. Toți participanții au fost interesați de cunoașterea metodelor de acordare a primului ajutor, activitatea fiind interactivă.
Autospecialele folosite în misiunile de stingere a incendiilor, de asanare pirotehnică, de descarcerare și acordare a primului ajutor medical au fost, însă, punctele de atracție.
Tinerii care doresc să devină pompieri au aflat ce trebuie să facă să-și transforme visul în realitate.
Cu acest prilej, inspectorii de prevenire le-au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C - Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” , „Nu tremur la cutremur” „Viziune 2020”, „Atenție la muniția rămasă neexplodată”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău” și "Îndepărtează pericolele! Protejează-i pe cei dragi!"
Acțiuni de informare și educare preventivă au fost desfășurate și în celelalte localități ale județului prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență. Pompierii voluntari s-au implicat și în exerciții de evacuare în caz de cutremur sau incendiu.
Având ca slogan „ Împreună mai pregătiți ”, ISU Botoșani va desfășura până pe 4 martie a.c., activități de informare și educare preventivă în orașele Săveni, Darabani, Ștefănești și Bucecea.
Mâine, 29 februarie, între orele 10:00 - 13:00, vor fi prezenți pe pietonalul din fața Primăriei Orașului Săveni cu autospeciale de intervenție și sfaturi utile pentru cetățeni.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.