Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Depozitați furajele numai după ce au fost uscate în prealabil! În condiții de umiditate ridicată există pericolul de încălzire și autoaprindere.
Ieri, din această cauză, aproximativ 13 tone de furaje au ars, într-o gospodărie din localitatea Gârbeni.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Darabani și Havârna, cu trei autospeciale cu apă și spumă, dar și un buldoexcavator. Aceștia au constatat că ardeau două stoguri de furaje și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la construcțiile din gospodărie.
Intervenția a durat mai bine de cinci ore.
Pentru prevenirea incendiilor de furaje, vă mai recomandăm:
nu depozitați furajele sub rețelele electrice, aproape de căile ferate, de drumurile publice sau pădurile aflate la distanțe mici față de acestea;
amplasați nutrețurile la distanțe de siguranță, astfel încât eventualele incendii să nu afecteze vecinătățile (cât mai departe de casă, de bucătăriile de vară, de adăposturile animalelor, de cuptoare sau magazii);
îngrădiți și curățați de vegetația uscată terenul pe care îl folosiți pentru depozitarea furajelor;
amplasați depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă;
nu fumați și nu folosiți flacără deschisă în apropierea locurilor în care aveți depozitate furajele.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.