Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Joi, 11 iulie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au participat la activitățile din cadrul școlii de vară organizate de Liceul cu Program Sportiv Botoșani. Printr-o serie de activități educative, polițiștii au urmărit informarea copiilor cu privire la potențialele pericole existente pe perioada vacanței de vară și furnizarea de soluții, prin metode educative specifice vârstei lor, pentru gestionarea acestora.
Polițiștii au mai adus în discuție o temă de actualitate, cea a siguranței în mediul online, pentru că e vacanță și tentația de a petrece mai mult timp pe calculator sau rețele de socializare este mai mare. De asemenea, în cadrul întâlnirii, polițiștii au avut scopul de responsabilizare a copiilor privind folosirea corecta a numărului unic de urgență 112, dar si limitarea apelurilor care nu reprezintă o urgență.
În cadrul activităţilor au fost distribuite şi materiale de informare realizate în cadrul parteneriatului derulat de IPJ Botoşani cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.