Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

drugtest-1

Având în vedere dezbaterea îndreptățită din spațiul public, cu privire întocmirea unor dosare penale (ex:Teleorman, Prahova), în urma testărilor pozitive cu aparatul Drager5000, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

Înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi din domeniul siguranței rutiere, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a relaționat cu factorii decizionali din cadrul Parchetului General, pentru stabilirea unui mod unitar de aplicare a prevederilor Ordinului Comun al M.A.I. şi P.Î.C.C.J. nr. 56/12/C/2014, raportat la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare (inclusiv OUG 84 și OUG 97).

În mod concret, facem trimitere la prevederile articolului 4, alin. 2 din Ordinul Comun, mai sus invocat, respectiv: „Înregistrarea actului de sesizare se face într-un termen de cel mult 5 zile, cu excepția cauzelor penale urgente, a căror înregistrare se realizează în termen de maxim 12 ore. În cuprinsul acestor termene, se realizează întreg circuitul administrativ intern, de la primirea sesizării până la predarea cauzei organului de cercetare penală al poliției judiciare.”

În acest sens, în situația unui rezultat pozitiv, în urma testării cu aparatul Drager5000, polițiștii întocmesc o lucrare (Este vorba de actul de sesizare, iar nu de un dosar penal), care rămâne la unitatea de poliție, pe parcursul celor 72 de ore, în care instituțiile de medicină legală trebuie să transmită rezultatul probelor biologice aferente.

Dacă în interiorul termenului de 72 de ore, polițiștii primesc de la medicină legală un rezultat negativ, acesta se anexează lucrării de bază (cea menționată în paragraful anterior), iar documentele se înaintează de către Poliție, unității de parchet competente, cu propunere de închidere a procedurii, pe cale administrativă.

Această propunere, a unității de poliție, de închidere pe cale administrativă, într-o astfel de situație, are la bază rezultatul negativ al probelor biologice, emis de medicina legală, și NU presupune o propunere de clasare în accepțiunea Codului de Procedură Penală, ci închiderea pe calea administrativă a lucrării.

Astfel, persoana testată, cu rezultat negativ de la medicină legală, nu este cercetată de organele de poliție, sub nicio formă, în cadrul unui dosar penal.

În situația în care rezultatul de la medicină legală este pozitiv, acesta se anexează lucrării de bază și documentele se transmit unității de parchet competente, unde lucrarea primește un număr unic, respectiv aceasta devine „dosar penal”, în care se continuă cercetările și se administrează probe, conform Codului Penal și Codului de Procedură Penală.

Prin urmare, măsura retragerii/reținerii permisului de conducere, pentru 72 de ore, este de natură a înlătura un potențial pericol din traficul rutier, până la primirea rezultatelor de la medicină legală.

Ieri, conducerea Poliției Române a organizat din nou o videoconferință, la care au participat, la nivel teritorial, inspectorii șefi, șefii serviciilor rutiere și purtătorii de cuvânt, activitate în cadrul căreia au fost reprelucrate aspectele de ordin legislativ și administrativ, inclusiv cele menționate în prezenta precizare.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

drugtest-1
DorohoiNews.ro, 21-07-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Cu profundă durere în suflet, Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi anunță trecerea în neființă ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro