Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Pompieri Parohia_Strahova_001

Pompierii din Dorohoi s-au întâlnit, astăzi, cu cei peste 150 de copii prezenți în tabăra de vară, organizată de Parohia Strahova, la Liceul Agricol Șendriceni, pentru a le explica diferența dintre bine și rău.

Aceștia, le-au vorbit, pe înțelesul lor, despre cum trebuie să se comporte pentru a fi în siguranță acasă, la școală, pe stradă sau în grupul de prieteni. I-au învățat cum să reacționeze în cazul producerii unui incendiu, cutremur sau atunci când descoperă muniție rămasă neexplodată. 

De ce şi cât e de important să fie pregătiți pentru a-i ajuta pe cei din jur, a fost o altă lecție predată copiilor, extrem de importantă. Paramedicii le-au explicat cum pot ajuta o persoană care se află într-o situație critică. Toți participanții au fost interesați de cunoașterea metodelor de acordare a primului ajutor, activitatea fiind interactivă.

Autospecialele folosite în misiunile de stingere a incendiilor și acordare a primului ajutor medical au fost, însă, punctele de atracție.

Tinerii care doresc să devină pompieri au aflat ce trebuie să facă să-și transforme visul în realitate.

Cu această ocazie, pompierii le-au transmis copiilor următoarele sfaturi în cazul producerii unui incendiu în incinta unității de învățământ:
-anunțați evenimentul primului adult pe care îl întâlniți și păstraţi-vă calmul;
-părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;
-urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa este mai importantă!
-când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice vor face prezenţa.
- aşteptaţi intervenția pompierilor.
 
În cazul unui incendiu în locuință, copiii au fost sfătuiți să:
-anunţe imediat părinţii sau pe cei din jur, să strige după ajutor sau sune la 112 dacă sunt singuri;
-să își ajute frații sau prietenii de joacă mai mici pe timpul evacuării din clădire;
-să nu se ascundă în diferite locuri (sub pat, în dulap etc.);
-dacă este mult fum, să înainteze în genunchi, deoarece la nivelul podelei pot respira mai bine;
-să nu se întoarcă în clădire, nici măcar pentru animalele sau jucăriile preferate.

Activitatea a fost desfășurată în contextul sărbătoririi „Zilei Informării Preventive”.

Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a organizat și „Ziua Porţilor Deschise”. Astfel, pentru câteva ore, porțile subunităților operative ale ISU din Dorohoi, Săveni, Ștefănești și Trușești au fost deschise pentru toți cei care au dorit să afle cu ce se ocupă pompierii.

Vă reamitim faptul că, la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă s-a stabilit ca, de fiecare dată când ziua de 13 pică marţea, aceasta să fie dedicată informării preventive. 

Cu acest prilej, astăzi, în zonele cu aglomerări de persoane au fost amenajate puncte de informare preventivă și s-au derulat o serie de activități pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când nu respectă măsurile de prevenire a situațiilor de urgență.

Acțiuni similare au fost derulate și în celelalte localități din județ, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

De asemenea, prin intermediul spoturilor video din cadrul campaniilor „RISC-Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale”, „Siguranța NU e un joc de noroc!”, „Nu tremur la cutremur!”, „Scăpări de gaze”, „Nu încărca butelia la stația GPL!”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, „Mie nu mi se poate întâmpla” și „Îndepărtează pericolele! Protejează-i pe cei dragi”, pompierii readuc în atenția botoșănenilor regulile de prevenire și modalitățile de răspuns în cazul unor situații de urgență.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Pompieri Parohia_Strahova_001Pompieri Parohia_Strahova_002Pompieri Parohia_Strahova_003Pompieri Parohia_Strahova_004Pompieri Parohia_Strahova_005Pompieri Parohia_Strahova_006Pompieri Parohia_Strahova_007Pompieri Parohia_Strahova_008Pompieri Parohia_Strahova_009Pompieri Parohia_Strahova_010Pompieri Parohia_Strahova_011Pompieri Parohia_Strahova_012Pompieri Parohia_Strahova_013Pompieri Parohia_Strahova_014Pompieri Parohia_Strahova_015Pompieri Parohia_Strahova_016Pompieri Parohia_Strahova_017Pompieri Parohia_Strahova_018
DorohoiNews.ro, 13-08-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Vând teren Intravilan în Braesti

Vând teren Intravilan în Braesti
3700 metri patrati intravilan Braesti cu o deschidere de 32 metri liniari Curentul se afla in fata terenului ...

Vând casă cu etaj în Dorohoi

Vând casă cu etaj în Dorohoi
Vând casă cu etaj, complet mobilată, racordată la toate utilitățile, în zonă rezidențială ...

Închiriez garsonieră mobilată

Închiriez garsonieră mobilată
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi Cartier Plevna, str. Aleea ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro