Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
O femeie în vârstă de 65 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu care a izbucnit într-o casă din localitatea Puțureni. Tragedia s-a produs noaptea trecută, iar flăcările au fost observate de vecini.
Când au ajuns pompierii, locuința ardea în totalitate. Întrucât existau informații că proprietara ar putea să fie în interior, echipajele au început imediat căutarea acesteia, concomitent cu actiunea de stingere a incendiului.
Din păcate, femeia a fost găsită decedată într-una dintre încăperi.
La caz au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Stației de Pompieri Săveni, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca.
Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere. Cel mai probabil evenimentul a fost provocat de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.