Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, după-amiaza de duminică, 25 august 2024, în localitatea Santa Mare. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau un bărbat și o femeie.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și una SAJ.
Aceștia au constatat faptul că persoanele erau ieșite din autovehicul. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.