Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Misiunile pompierilor botoșăneni continuă în localitatea Slobozia Conachi din județul Galați. Aceștia intervin de dimineață până seara pentru a evacua apa și mâlul din locuințe și gospodării și fac tot posibilul pentru a salva și bunurile acestor oameni.
Alături de colegi din alte 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență (AB, AR, BH, BN, BV, CJ, CT, DJ, GR, GJ, HD, IS, MH, MM, MS, OT, PH, SB, SM, SV, TM, TR, VL, BIF) și de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență Ciolpani, cei 32 de pompieri din Botoșani contribuie la efortul comun de a restabili normalitatea în zonele afectate.
Acțiunile sunt coordonate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care monitorizează constant situația pentru a se asigura că toate măsurile necesare sunt implementate eficient în gestionarea misiunilor din zona afectată.
Informare preventivă
În fața naturii dezlănțuite fiecare dintre noi trebuie să știe cum să reacționeze, iar cele mai importante sunt măsurile de protecție, luate din timp. Așadar, aveți grijă să curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. Nu aruncaţi peturi, alte ambalaje sau resturi vegetale în albiile apelor curgătoare și nici în şanţurile sau canalele de colectare a apei.
În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu le traverseze și să nu se apropie de malurile acestora.
Pe platforma Naţională de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă “FII PREGĂTIT” pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteţi proteja în diverse situaţii de urgenţă, generate de fenomene meteo extreme.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.