Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Sâmbătă, 12 octombrie 2024, și duminică, 13 octombrie 2024, între orele 10:00 – 14:00, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Dorohoi, Săveni, Ștefănești, Trușești, Darabani, Flămânzi și Coțușca își vor deschide porțile pentru toți cei care își doresc să afle cu ce se ocupă salvatorii militari.
Botoșănenii vor avea ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și vor primi informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.
Activitățile se vor desfășura în aer liber, în funcție de situația operativă, la sediile:
-Detașamentului de Pompieri Dorohoi;
-Stației de Pompieri Săveni;
-Gărzii de Intervenție Ștefănești;
-Gărzii de Intervenție Trușești;
-Punctului de Lucru Darabani
-Punctului de Lucru Flămânzi
-Punctului de Lucru Coțușca.
În situația în care copiii vor fi însoțiți de cadre didactice, accesul se va realiza în mod organizat, pe baza unui tabel nominal al fiecărei clase în parte, întocmit în prealabil.
Evenimentul „Ziua Porților Deschise” va fi derulat de ISU Botoșani în contextul sărbătoririi Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor. Vă reamintim că, pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, o serie de activități dedicate culturii de prevenire și celebrării comunităților, autorităților publice și organizațiilor neguvernamentale care fac eforturi pentru reducerea expunerii și vulnerabilității la dezastre a cetățenilor.
Activitățile sunt organizate sub egida Platformei Naționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre (PNRRD), iar tema propusă pentru acest an de către Națiunile Unite este creșterea nivelului de conștientizare privind vulnerabilitatea la dezastre a copiilor și a tinerilor, precum și promovarea rolului pe care tânăra generație îl poate avea în creșterea rezilienței și, implicit, în dezvoltarea durabilă a comunităților.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.