Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor cu sprijinul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități de informare și prevenire pe linia protecției animalelor și pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic la deținătorii de câini din rase cu potențial agresiv și rasa ogar, din Darabani și Botoșani.
Astfel, au fost verificate opt stâni, ai căror propietari dețin câini din rasa ogar, aceștia fiind instruiți cu privire la obligațiile pe care le au, precum și sancțiunile pe care le riscă dacă nu respectă prevederile legale.
Totodată au fost verificate 33 de exemplare canine, iar în urma neregulilor constatate proprietarii acestora au fost avertizați să se conformeze legislației în vigoare privind protecția animalelor.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor derulează în permanență activități specifice pentru creșterea gradului de conștientizare în rândul populației, cu privire la necesitatea respectării unor reguli care să asigure un mediu sănătos pentru toate animalele.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.