Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, în această dimineață, pe raza localității Copălău. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Până la sosirea salvatorilor la fața locului, victimele au fost evaluate de un pompier, care pleca în misiune la Constanța. Plutonierul major Marius Neculai a oprit imediat și a constat faptul că nu există persoane încarcerate, inconștiente sau în stop cardio-respirator care ar fi avut nevoie urgentă de resuscitare. Acesta a transmis datele în dispeceratul integrat ISU-SAJ Botoșani și a continuat să asigure suport medical și moral victimelor până la sosirea colegilor.
Persoanele rănite au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, în timp ce pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.