Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un incendiu s-a produs, miercuri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Ichimeni. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări. Deși erau acasă, proprietarii au realizat că le arde locuința când focul a ajuns și la bunurile din două camere. Au ieșit imediat din interior și au sunat după ajutor.
La caz au ajuns pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SAJ și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Avrămeni. Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din două camere și o parte din acoperișul casei și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu cuprindă întregul imobil. S-au salvat și protejat de foc bunurile din trei camere.
Proprietarul a primit îngrijiri medicale la fața locului întrucât acuza o stare de rău din cauza frigului, dar a refuzat transportul la spital.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un coș de fum necurățat de funingine.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.