Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un incendiu s-a produs, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Prăjeni. Un adăpost de animale a luat foc, iar flăcările s-au extins și la acoperișul unei clădiri din apropiere. Proprietara în vârstă de 53 de ani, a suferit arsuri minore la nivelul mâinilor și feței, în timp ce a încercat să-și salveze o parte din bunuri.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SAJ, dar și reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Prăjeni. Femeia a fost găsită în afara clădirii, fiind preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au constatat faptul că ardeau adăpostul de animale și o parte din acoperișul unei anexe și au acționat rapid pentru ca flăcările să nu se extindă la bunurile din interiorul clădirii, dar și la casă.
Până la sosirea forțelor de intervenție, mai mulți localnici au scos animalele din adăpost, dar și o butelie. De altfel, pe tot parcurul intervenției, aceștia au rămas alături de pompieri, oferindu-le sprijin și dând dovadă de spirit civic.
Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.