Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii rutieri au desfășurat luni de 16 decembrie, activități de prevenire cu elevii Școlii Primare nr. 3 Dragalina, din comuna Cristinești și elevii Liceului Sportiv, din municipiul Botoșani, în cadrul programului derulat în Săptămâna Altfel.
Elevii au primit informaţii privind siguranţa personală pe stradă şi în locurile de agrement. Întâlnirile poliţiştilor cu aceștia au avut un caracter interactiv, în cadrul cărora au primit sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt pe stradă, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie.
Accentul a fost pus pe siguranţa rutieră, fiindu-le prezentate principalele reguli de comportament în trafic. Polițiștii au discutat despre traversarea în siguranță, care sunt regulile de circulație atunci când sunt pe biciclete/trotinete, unde este locul lor în automobil, precum și alte noțiuni de educație rutieră necesare fiecărei categorii de vârstă. Un element foarte important al dezbaterii l-a constituit prezentarea regulilor referitoare la circulaţia bicicletelor şi trotinetelor electrice.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.