Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
O femeie, în vârstă de 82 de ani, din localitatea Ripiceni, și-a pierdut viața în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința. Tragedia s-a produs noaptea trecută, iar flăcările au fost observate de vecini.
Când au ajuns pompierii, casa și o anexă ardeau în totalitate. Întrucât existau informații că proprietara ar putea să fie în interior, echipajele au început imediat căutarea acesteia, concomitent cu actiunea de stingere a incendiului.
Din păcate, femeia a fost găsită decedată într-una dintre camere.
La caz au acționat pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, o ambulanță SAJ, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ripiceni.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Noaptea, pe la ora trei, brusc, vecinul începe să bată cu pumnul în ușa mea.
M-am speriat atât de tare încât am scăpat bormașina din mâini!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.