Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ger

Meteorologii au actualizat prognoza și anunță că până pe 24 februarie a.c., în județul Botoșani vremea va fi, în continuare, rece, geroasă, în special, noaptea și dimineața. Temperaturile minime se vor situa între -18 și -10 grade.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale.

Printre acestea, reamintim:

- continuarea misiunilor de patrulare, la nivelul tuturor localităților, în vederea identificării persoanelor fără adăpost şi transportul acestora la spaţii de cazare special amenajate, de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență; 
- verificarea clădirilor dezafectate sau aflate într-o stare avansată de uzură care reprezintă un loc de refugiu pentru persoanele fără adăpost şi luarea măsurilor ce se impun astfel încât să fie redus riscul de incendiu ce poate fi generat de folosirea mijloacelor de încălzire improvizate (sobe necurăţate şi nereparate, foc deschis în încăperi etc.);
- monitorizarea persoanelor vulnerabile, cu probleme medicale (dializate, imobilizate, dependente de oxigen), a gravidelor la termen, astfel încât, dacă situația o va impune să poată fi aduse în centrele medicale specializate sau evacuate;
- identificarea locuinţelor şi gospodăriilor cetăţeneşti cu un grad ridicat de risc la incendiu (a căror proprietari sunt persoane în vârstă sau cu probleme locomotorii, familii cu mulţi copii, case aflate în construcție, unde există posibilitatea ca mijloace de încălzire locală (sobele) să nu fie finalizate, locuințe a căror acoperişuri sunt construite din materiale uşor inflamabile (stuf, şindrilă, carton bitumat sau a căror instalaţii electrice prezintă risc în exploatare datorită vechimii acestora).

De asemenea, se va continua informarea populației asupra măsurilor de prevenire a incendiilor, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență de la nivelul primăriilor.

În municipiile Botoșani și Dorohoi, pompierii în cooperare cu polițiștii locali vor intensifica misiunile de identificare a persoanelor fără adăpost. Acestea vor fi transportate la unitățile de primiri urgență pentru evaluarea stării de sănătate. Ulterior, vor fi duși la spațiile de cazare special amenajate.

La întoarcerea din misiuni, echipajele SMURD și SAJ vor verifica zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii fără adăpost. Până în acest moment, pompierii militari și polițiștii locali au avut 16 astfel de acțiuni în municipiile Botoșani și Dorohoi, fiind identificate 35 de astfel de persoane.

Totodată, adresăm rugămintea de a anunța autoritățile locale cu privire la persoanele fără adăpost pe care le întâlniți sau despre care aveți cunoștință.

Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră sau de vecinii în vârstă, care au rămas singuri sau au rudele plecate departe. Vizitații cât mai des, sunați-i, mai ales dacă știți că au probleme de sănătate.

Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii botoșăneni vor fi la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare.

Informare preventivă

Având în vedere temperaturile scăzute prognozate pentru perioada următoare, ISU Botoșani recomandă cetățenilor să acorde o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe, astfel încât să își protejeze, atât viața, cât și bunurile.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu la exploatarea sobelor, a aparatelor sau a mijloacelor electrice de încălzire, trebuie respectate următoarele măsuri:

-verificați sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
- nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
- folosiţi soba doar cu uşa închisă și aşezaţi o tavă metalică în dreptul uşii acesteia;
- nu puneți în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
- stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
- nu adormiţi cu soba aprinsă; 
- verificaţi integritatea aparatelor şi a mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau înlocuiți-le;
-decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
-nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

Totodată, este recomandată evitarea deplasărilor pe distanțe lungi, expunerea în frig pentru perioade mari de timp sau extenuarea, deoarece efortul fizic la temperaturi scăzute poate cauza probleme de sănătate. 

De asemenea, este necesară respectarea următoarelor recomandări: 

- îmbrăcați-vă gros; 
- pe timpul cât stați afară, mișcați-vă permanent pentru a vă păstra căldura corporală și feriți-vă de ţurţurii care se pot forma pe clădiri;
- evitați trecerea, în mod brusc, din încăperile încălzite la temperaturile foarte scăzute din mediu;
- mâncaţi regulat şi consumaţi multe lichide, evitând excesul de cofeină sau alcool;
- protejaţi persoanele în vârstă, care au probleme de sănătate, copiii și femeile însărcinate;
- purtați încălțăminte cu tălpi groase, antiderapante, pentru a evita căderile; 
- în situații de urgență, apelați numărul unic 112. 

Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum și gaze toxice se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro: https://fiipregatit.ro/ghid/viscol/ sau prin intermediul aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ger
DorohoiNews.ro, 19-02-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Familia deplânge trecerea la cele veșnice a celui ce a fost ABOAICE MITICĂ

Familia deplânge trecerea la cele veșnice a celui ce a fost ABOAICE MITICĂ
Familia Aboaice deplânge trecerea la cele veșnice a celui ce a fost ABOAICE MITICĂ (59 de ani), ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Dragă Peter, În aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă a bunicului ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru un spațiu de joacă copii

SC din Dorohoi angajează personal pentru un spațiu de joacă copii
Societate comercială din Dorohoi angajează personal pentru un spațiu de joacă copii. CV-urile se ...

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar
Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar pe o perioadă nedeterminată. ...

Vând casă în Dorohoi - FOTO

Vând casă în Dorohoi - FOTO
Vând casă în Dorohoi, Satu Nou, strada Nucilor nr.4. Casa este racordată la utilități, ...

Caut bonă pentru un băiețel

Caut bonă pentru un băiețel
Caut doamna cu experiență să aibă grijă de un băiat de 21 de luni o dată pe săptămână ...

Caut chirie apartament sau casă

Caut chirie apartament sau casă
Caut chirie apartament sau casă semi mobilat sau mobilat pot oferi 700 sau 800 de lei ma puteți suna ...

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!
Colectivul Societăților Comerciale Agrospicul, Spicul și Palazzo este cutremurat de vestea trecerii ...

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp
Vand teren 3000 mp, strada Casin. Terenul este extravilan, si dispune de toate utilitățile in apropiere. ...

SC din Dorohoi angajează gestionar

SC din Dorohoi angajează gestionar
Societate comercială cu sediul în Dorohoi angajează gestionar. Relații la telefon: 0745182610

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro