Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Pompieri_1

În fiecare an, Ziua Protecției Civile din România este sărbătorită pe 28 februarie. Pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv.

Sub sloganul „Împreună, mai pregătiți”, în perioada 26 februarie – 04 martie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni preventive în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

Astfel, botoșănenii interesați se pot familiariza cu măsurile și regulile de comportare ce trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență.

Zilnic, de pe 26 februarie, până pe 04 martie a.c., vor fi organizate activități de informare și educare preventivă cu tematică de protecție civilă în locurile cu aglomerări de persoane, puncte de informare preventivă, exerciții de avertizare - alarmare evacuare, de descarcerare și prim-ajutor în municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Flămânzi și Săveni, comunele Vorona, Răuseni și Vârfu Câmpului, Broscăuți și Hilișeu Horia.

Prima acțiune va fi organizată mâine, la Vorona, în Piața Comunală, între orele 10:00 – 13:00.

Pirotehnicienii vor desfășura acțiuni de informare și educare preventivă la centrele de colectare a fierului vechi din județ.

În fiecare zi, între orele 10:00 – 14:00, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Dorohoi, Ștefănești, Săveni, Trușești, Darabani, Flămânzi și Coțușca își vor deschide porțile pentru toți cei care își doresc să afle cu ce se ocupă salvatorii militari.        

Aceștia vor avea ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și vor primi informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență. 

Activitățile se vor desfășura în aer liber.

În situația în care copiii vor fi însoțiți de cadre didactice, accesul se va realiza în mod organizat, pe baza unui tabel nominal al fiecărei clase în parte, întocmit în prealabil. 

Pe 26 februarie, la ora 10:00, va avea loc un nou exercițiu „Miercurea Sirenelor”.

Duminică, 2 martie a.c., preoții care slujesc în bisericile din județ vor transmite participanților o serie de recomandări și măsuri pe care trebuie să le adopte pentru protejarea vieții și a bunurilor materiale. Activitățile se vor desfășura pentru a marca „Ziua educației preventive în lăcașurile de cult”.

Pe 3 martie, va fi organizată, la Centrul Militar Județean Botoșani, o ședință de lucru cu primarii din județ, fiind abordate subiecte referitoare la măsurile pentru protecția persoanelor vulnerabile și situația adăposturilor de protecție civilă.

Totodată, în perioada 26.02 – 04.03.2024, pe timpul activităților de recunoaștere în teren, echipajele ISU Botoșani vor distribui materiale informative din cadrul campaniilor naționale și le vor oferi cetățenilor sfaturi despre cum să prevină o situație de urgență.

Acțiuni de informare și educare preventivă se vor desfășura și în celelalte localități ale județului prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, care au primit materiale preventive în vederea distribuirii acestora către cetățeni. Pompierii voluntari se vor implica și în exerciții de evacuare în caz de cutremur sau incendiu.

Împreună, suntem mai pregătiți în fața riscurilor și de aceea vă invităm să fiți alături de noi, să ne urmăriți pe pagina de internet: https://isubt.igsu.ro/, paginile de socializare și portalul fiipregătit.ro pentru a afla informații utile despre cum pot fi prevenite situațiilor de urgență.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Pompieri_1Pompieri_2
DorohoiNews.ro, 25-02-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Familia deplânge trecerea la cele veșnice a celui ce a fost ABOAICE MITICĂ

Familia deplânge trecerea la cele veșnice a celui ce a fost ABOAICE MITICĂ
Familia Aboaice deplânge trecerea la cele veșnice a celui ce a fost ABOAICE MITICĂ (59 de ani), ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Dragă Peter, În aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă a bunicului ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru un spațiu de joacă copii

SC din Dorohoi angajează personal pentru un spațiu de joacă copii
Societate comercială din Dorohoi angajează personal pentru un spațiu de joacă copii. CV-urile se ...

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar
Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar pe o perioadă nedeterminată. ...

Vând casă în Dorohoi - FOTO

Vând casă în Dorohoi - FOTO
Vând casă în Dorohoi, Satu Nou, strada Nucilor nr.4. Casa este racordată la utilități, ...

Caut bonă pentru un băiețel

Caut bonă pentru un băiețel
Caut doamna cu experiență să aibă grijă de un băiat de 21 de luni o dată pe săptămână ...

Caut chirie apartament sau casă

Caut chirie apartament sau casă
Caut chirie apartament sau casă semi mobilat sau mobilat pot oferi 700 sau 800 de lei ma puteți suna ...

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!
Colectivul Societăților Comerciale Agrospicul, Spicul și Palazzo este cutremurat de vestea trecerii ...

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp
Vand teren 3000 mp, strada Casin. Terenul este extravilan, si dispune de toate utilitățile in apropiere. ...

SC din Dorohoi angajează gestionar

SC din Dorohoi angajează gestionar
Societate comercială cu sediul în Dorohoi angajează gestionar. Relații la telefon: 0745182610

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro