Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pompieri 01

Misiune specială a pompierilor botoșăneni în patru comune din județ. Aceștia au oferit locuitorilor din Răuseni, Hlipiceni, Todireni și Lunca mărțișoare și sfaturi utile pentru prevenirea situațiilor de urgență.

Pompierii le-au explicat ce trebuie să facă pentru a elimina riscul de incendiu din locuințe și gospodării, dar și cum să se comporte atunci când descoperă muniție rămasă neexplodată. Importanța instalării unor detectoare de fum și gaz în locuințe a fost un alt subiect abordat.

Salvatorii le-au reamintit și modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unui cutremur sau inundație.

Cei mai încântați au fost copiii. Aceștia au avut ocazia să vadă, îndeaproape, autospecialele de descarcarcerare, pirotehnică și hidroperforare, au aflat la ce se folosește fiecare accesoriu în parte și au probat echipamentele de protecție folosite pe timpul intervențiilor. Adolescenții au fost indemnați să urmeze cursurile Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești sau Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București.

Activitatea a fost primită cu entuziasm de către locuitori, care au apreciat atât gestul simbolic al pompierilor, cât și informațiile utile primite. Astfel de inițiative contribuie la consolidarea relației dintre pompieri și comunitate și la creșterea gradului de pregătire a populației în domeniul situațiilor de urgență/

Activitățile au fost organizate cu sprijinul Primăriilor Răuseni, Hlipiceni, Todireni și Lunca, dar și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Răuseni, Hlipiceni, Todireni și Lunca, în contextul „Săptămânii Protecției Civile”.

Vă reamintim că, sub sloganul „Împreună, mai pregătiți”, în perioada 26 februarie - 04 martie a.c., la nivelul județului Botoșani vor fi organizate o serie de acțiuni de informare și educare preventivă și exerciții de evacuare, în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

Mâine, între orele 09:00 – 12:00, vor fi organizate acțiuni de informare și educare preventivă în fața Bazarului din orașul Flămânzi, dar și în lăcașurile de cult din județ.

Împreună, suntem mai pregătiți în fața riscurilor și de aceea vă invităm să fiți alături de noi, să ne urmăriți pe pagina de internet: https://isubt.igsu.ro/, paginile de socializare și portalul fiipregătit.ro pentru a afla informații utile despre cum pot fi prevenite.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pompieri 01pompieri 02pompieri 03pompieri 09pompieri 07pompieri 08pompieri 04pompieri 05pompieri 06
DorohoiNews.ro, 01-03-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Fiul: Nu pot să merg la școală astăzi.
Tatal: De ce nu?
Fiul: Nu mă simt atât de bine.
Tatal: Unde te doare?
Fiul: La școală.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

In memoriam Viorica Epure

In memoriam Viorica Epure
În a doua zi a primăverii, familia îndurerată a condus pe ultimul drum pământesc ...

Pierdut câine ciobanesc

Pierdut câine ciobanesc
Pierdut câine ciobanesc alb cu negru, schiopătează din cauza unor probleme la un picior.  Detalii ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru un spațiu de joacă copii

SC din Dorohoi angajează personal pentru un spațiu de joacă copii
Societate comercială din Dorohoi angajează personal pentru un spațiu de joacă copii. CV-urile se ...

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar
Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar pe o perioadă nedeterminată. ...

Vând auto Volvo XC 60

Vând auto Volvo XC 60
Auto Volvo XZC 60, 2012, motor 2,4 diesel, D3, 221500 Km în creștere, schimburi efectuate la timp, ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Primarul Dorin Alexandrescu „Regret profund pentru pierderea suferită”

Primarul Dorin Alexandrescu „Regret profund pentru pierderea suferită”
Cu sufletele îndurerate și pline de tristețe, aflăm de trecerea în neființă a colegei ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale PSD Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale PSD Dorohoi
Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea în neființă a colegei noastre, doamna Angela ...

Familia deplânge trecerea la cele veșnice a celui ce a fost ABOAICE MITICĂ

Familia deplânge trecerea la cele veșnice a celui ce a fost ABOAICE MITICĂ
Familia Aboaice deplânge trecerea la cele veșnice a celui ce a fost ABOAICE MITICĂ (59 de ani), ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Dragă Peter, În aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă a bunicului ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro