Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Până la data de 5 septembrie anul curent toţi cei care îşi doresc să ocupe un post de agent comunitar la Serviciul de Poliţie Locală din Aparatul de specialitate al Primarului Municipiul Dorohoi o pot face prin depunerea unui dosar de înscriere pentru un concurs organizat de autorităţile locale. Primăria scoate la concurs patru posturi. Competiţia propriu zisă va avea loc la sediul Primăriei Dorohoi şi se va desfăşura în trei etape.
Pe data de 23 septembrie vor avea loc probele sportive care sunt eliminatorii şi care constau în: alergare 1000 m în patru minute, executarea de flotări, minimum 25, săritura în lungime, minimum 3,5 m şi tragere la braţ la bară, cel puţin 20 de trageri. Pe data de 26 septembrie va avea loc proba scrisă, unde candidaţilor li se vor testa cunoştinţele în materie de legi. Ultima probă va avea loc pe data de 30 septembrie sub forma unui interviu.
Pentru a participa trebuie să îndepliniţi anumite condiţii, acestea sunt:
- studii medii, liceul cu diplomă de bacalaureat, condiţie principală şi obligatorie
- vechime, minim 2 ani în specialitatea studiilor
- înălţime minimă, 1,70 cm bărbaţi şi 1,65 cm femei
- să fie atestat profesional în pază şi ordine, potrivit prevederilor legale
- să aibă noţiuni de operare pe calculator.
Pe lângă aceste criterii, în dosar trebuie să anexaţi toate documentele necesare legate de pregătirea profesională.
Cu privire la aceste posturi şi la noua organigramă pe care o propune prin scoaterea la concurs a funcţiilor menţionate, primarul Dorin Alexandrescu ne-a declarat: "Am făcut această nouă organigramă pentru care am luptat mult. Se va vedea disponibilitatea primăriei de a angaja oameni pentru poliţia locală şi voi încerca să suplimentez unităţile de ordine din oraşul Dorohoi, în aşa fel încât liniştea să fie la ea acasă, iar toate problemele care ţin de siguranţa cetăţeanului să fie respectate în Dorohoi. Aici mă refer la toate probleme care ţin siguranţă şi ordine, dar şi la probleme de mediu".
Vor fi declaraţi admişi candidaţii care au obţinut minimum 50 de puncte. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)
Autor: DorohoiNews.ro
30.08.2011 la 09:10
sa intre cei care sunt competentzi si care au mai lucrat in domeniu (vechiii gardieni publici)..........si sa se dea legi ca in america ca suntem cu legile la pamant.......sunt legi in favoarea tiganilor dar in favoarea organelor abilitate nu.........daca esti atacat nu poti riposta petru ca tetrezesti in tribunal
28.08.2011 la 11:36
iti trebuie ceva bicepsi sa faci 20 de tractiuni la bara.....sunt curios daca ala care a gandit aceste probe poate sa le faca.....banuiesc ca e tot un politist ceva
27.08.2011 la 23:01
daaaa....iti trebuie pila mari sa te angajezi pe ca si agent comunitar pt un salar de 5-6 milioane in mana:)ha!ha!ha!tare asta!!!!!!!!!!!!!!!
27.08.2011 la 11:40
Eu spun ca-i logic, nu trebuie sa te mai intrebi, deja se stie care si cum vor fi angajati :)))))))
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.