Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În urma solicitărilor repetate trimise de conducerea Colegiului Național „Grigore Ghica” către Primăria Municipiului cu privire la starea deplorabilă în care se găsește corpul secundar al liceului s-a ajuns în final la un consens cu efecte benefice pentru elevii care până nu demult erau nevoiți să suporte frigul și condițiile insalubre.
În sedința ordinară de luna aceasta președintele Consiliului Județean, Mihai Țâbuleac are pe masă un proiect de hotărâre, care vizează să transforme atât etajele I și II, cât și terenul de sport de la fosta Școală Specială din Dorohoi în spații care să intre în administrarea C.N „Grigore Ghica”.
Această măsură va aduce liniște în tabăra profesorilor, a părinților și a primăriei. Mulți dintre părinții care au copii ce urmează cursurile la Ghica erau nemulțumiți de modul în care se desfășurau orele la localul de jos, așa că această măsură este mai mult decât binevenită.
În ceea ce privește corpul vechi, conducerea Consiliului Județean și-a arătat disponibilitatea de a sprijini Primăria Dorohoi în procesul de identificare al unor surse de finanțare pentru reabilitarea aferentă.
Pregătirele pentru mutarea elevilor de la C.N „Grigore Ghica” sunt în toi și din câte se pare elevii vor debuta anul acesta într-o nouă „casă”. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)
Autor: DorohoiNews.ro
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.