Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Personalul specializat în misiuni de asanare pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat, marţi, 27 septembrie, să ridice o grenadă descoperită în localitatea Santa Mare.
Muniţia reprezintă o grenadă de mână defensivă de război, model 1939 şi a fost găsită în balastul de pe patul drumului din satul Santa Mare.
Echipa pirotehnică a stabilit că exista pericol de explozie, întrucât grenada prezenta urme de acţiuni mecanice prin lovire la nivelul focosului şi al corpului. Muniţia a fost ridicată şi transportată în condiţii de maximă siguranţă în poligonul de la Copălău , în vederea distrugerii la o dată ulterioară. În urma asanării terenului nu au mai fost descoperite şi alte elemente de muniţie.
Pirotehniştii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi. Să anunţe IJSU sau Poliţie prin telefonul de urgenţă 112, pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente. (DorohoiNews.ro)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.