Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Lungmetrajul de animaţie „Crulic. Drumul spre dincolo”, a fost proiectat în deschiderea celei dea şasea ediţii a Festivalului internaţional de animaţie Anim'est, ieri seara, de la ora 19, la Cinema Patria. Lungmetrajul de animaţie „Crulic” este unul dintre cele două proiecte câştigătoare ale competiţiei de film documentar Open Society Documentaries al Fundaţiei Soros. Filmul a fost proiectat în premieră mondială în cadrul Festivalului de la Locarno.
Increase „Crulic” porneşte de la un fapt real, care îl are ca protagonist pe cetăţeanul român din Dorohoi, Claudiu Crulic, care a fost arestat şi încarcerat, în septembrie, 2007, fiind suspectat că ar fi jefuit un judecător, în Cracovia. Pentru a-şi demonstra nevinovăţia, tânărul a trimis mai multe scrisori autorităţilor polone şi ambasadei Românei de la Varşovia, recurgând şi la greva foamei, ca protest împotriva nedreptăţii care i s-a făcut. Consulul României din acea vreme i-a transmis lui Claudiu Crulic să-şi pună toată încrederea în justiţia poloneză. Când starea lui s-a agravat, Claudiu Crulic a fost eliberat pentru a primi îngrijiri medicale, iar în 18 ianuarie 2008 a murit, după 16 ore de la eliberare şi după 90 de zile de greva foamei. În ştirile despre cazul său, Daniel Claudiu Crulic apare când Daniel Crulic, când Claudiu Crulic. De fapt, puţini dintre cei care îl cunoşteau îi spuneau Claudiu sau Daniel. Pentru prieteni şi familie, el era „Bobi”. Filmul Ancăi Damian îi este dedicat lui Bobi. Post mortem, în lungmetrajul de animaţie, el devine comentatorul propriei morţi, cu ajutorul vocii din off a actorului Vlad Ivanov. Regizoarea Anca Damian recompune povestea lui Claudiu Crulic, utilizând un portofoliu de documente, fotografii şi imagini, toate transpuse într-un puzzle care foloseşte imagini reale, completate cu desen, pictură şi tehnici de animaţie computerizată.
Increase„Crulic” a apărut într-o perioadă cu extrem de puţine realizări în animaţia românească din ’89 încoace. Animaţia filmul, realizată de apArte Film a fost asigurată de o echipă de şase tineri, la studioul DSG din Bucureşti. Dan Panaitescu, Raluca Popa, Dragoş Ştefan, Tuliu Oltean şi Roxana Benţu au conceput stilul vizual al peliculei, sub coordonarea Ancăi Damian, care semnează şi scenariul.
Doi dintre artişti, Dan Panaitescu şi Dragoş Ştefan, au fost şi trainerii primului workshop de animaţie Anim'est - Animation Worksheep - ale cărui lucrări vor fi prezentate înaintea proiecţiei „Crulic”. Ei vor participa şi la lansarea DVD-ului cu scurtmetraje recente de animaţie „Romanian ReAnimation”, joi, 12 octombrie, de la 12, la Cinema Union.
Cu resurse limitate, animatorii reuniţi la DSG au creat un produs artistic care a făcut deja turul unor festivaluri importante, de la Locarno la BFI Londra, Namur, Telluride, Varşovia şi Pusan. „Crulic” conţine animaţie 2D tradiţională - cadru cu cadru - cut out animation, stop-motion, motion graphics, colaje, desene peste fotografie, dar şi 3D, în special la decoruri. Personajele din secvenţele animate 2D au fost desenate cu mâna, apoi scanate şi colorate pe computer.
Lucrul a durat aproximativ un an, iar bugetul întregii producţii a fost mult sub cel obişnuit pentru lungmetrajele de animaţie - circa 290.000 de euro. Mixul original şi expresiv de tehnici de animaţie a fost unul dintre atuurile lui „Crulic”, potrivit aprecierilor din presa internaţională. „Filmul reconstituie viaţa personajului cu ajutorul documentelor disponibile, însă tehnicile de animaţie ridică analiza la un alt nivel de expresie. Folosirea desenului de mână, a colajului, a stop-motion-ului şi a animaţiei de tip cut-out aduc subtilitate şi Increasepoezie unei poveşti tragice, frumos scrisă şi transpusă vizual cu sensibilitate”, remarca şi Peter Hames, pentru BFI London.
Concluzionând, regizoarea Anca Damian mărturisea: „Cred că arta trebuie să regleze derapajele umane, să ne readucă normalitatea pierdută, umanitatea pierdută, să ne reînvie compasiunea. Cred şi că filmul este un spectacol. Vreau ca oamenii să se bucure de el, să plângă şi să râdă şi apoi... să fie mai buni. Sau măcar să-şi dorească asta”. (DorohoiNews.ro)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.