Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Camioane B-dul Victoriei Dorohoi (2)

Cu toate că pe bulevardul Victoriei este interzis traficul greu, și există semnalizare corespunzătoare din ambele sensuri, unii șoferi ignoră cu desăvârșire acest lucru.

Miercuri în jurul orei 17:00, polițiștii dorohoieni, au surprins în trafic pe bulevardul Victoriei, două camioane de mare tonaj. Din spusele șoferilor, aceste camioane aparțin unei societăți din Adjud, care se ocupă cu deszăpezirea în județul nostru.

Norocul a fost că aceste camioane nu aveau încărcătură, ele descărcând la Darabani sarea necesară preparării materialului antiderapant. „Fără să ne dăm seama am ajuns pe acest tronson de drum, iar când am realizat era prea târziu să ne întoarcem”, a declarat unul din șoferi.

„Conducătorii auto au fost sancționați contravențional cu trei puncte de amendă în valoare de 210 lei, pentru fapta comisă”, a declarat agent șef Virgil Bordei. (DorohoiNews.ro)



Autor: DorohoiNews

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Camioane B-dul Victoriei Dorohoi (2)Politia Dorohoi_Virgil Bordei (3)Camioane B-dul Victoriei Dorohoi (3)Politia Dorohoi_Virgil Bordei (2)
DorohoiNews.ro, 17-11-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

18.11.2011 la 00:08

Da'... spre Darabani pe unde au trecut ??? Era normal sa se intoarca pe unde au venit !

17.11.2011 la 11:17

cu totii trebuie sa contribuim la anfrumusetarea orasului dorohoi si la pestrarea tuturor lucrurilor ce sau facut acolo .caci cu totii stim cat de greu sau putut face.cei ce ancalca legea trebuie piedepsiti.numai asa ne vom putea bucura de un oras frumos si civilizat.

17.11.2011 la 08:20

doar atat? Si amenzile alea de 3000 ron unde sunt?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori
Grupul de Firme LEADER - Fabrica de fose septice si rezervoare din polipropilena (cu distributie nationala) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO
Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi: Teren intravilan pe strada ...

Colectivul clasei a V-a B transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul clasei a V-a B transmite Sincere condoleanțe!
Dragă Denis, Am aflat cu mare tristețe despre pierderea bunicii tale. În aceste clipe grele, ...

Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
În aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă a mamei colegului nostru Voloseniuc ...

Apartament cu 3 camere în Dorohoi

Apartament cu 3 camere în Dorohoi
Vând apartament cu 3 camere, în Dorohoi, Calea Plevnei, etajul 3, renovat, AC, foarte bine ...

Vând Ford Mondeo 1.8, an 2000

Vând Ford Mondeo 1.8, an 2000
Vind Ford mondeo1 8 an 2000 256000 km stare buna itp valabil nov 1100 euro negociabil tel 0747862865

Vând apartament două camere, complet decomandat, pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament două camere, complet decomandat, pe Bulevardul Victoriei
Vand apartament doua camere complet decomandat pe Bulevardul Victoriei langa Policlinică. Blocul din ...

Familia anunță cu durere trecerea în neființă a lui ŞLINCU VICTOR

Familia anunță cu durere trecerea în neființă a lui ŞLINCU VICTOR
Cu inimile împietrite de durere și cu multe lacrimi, ne luăm rămas bun de la dragul nostru soț ...

Colectivul Ocolului Silvic Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Ocolului Silvic Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Ne pare nespus de rau pentru pierderea suferita de d-l ing. Gherasim Vasile - seful Ocolului Silvic Dorohoi. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro