Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Taxe si Impozite_1

Dorohoienii s-au grăbit să-şi plătească impozitele pentru locuinţe, terenuri şi maşini chiar din primele două luni ale anului. Mulţi dintre ei, majoritatea pensionari, s-au grăbit să-şi plătească dările tocmai pentru a-şi lua de pe cap o grijă în plus.

Cei mai conştiincioşi nu sunt patronii cu portofelul gros, ci amărâţii de pensionari


În mod special, conştincioşii vânează reducerea de 10% pe care Serviciul Taxe şi Impozite a municipiului Dorohoi o acordă celor care-şi achită integral taxele până la 31 martie. „Îmi pusesem deoparte aceşti bani, tocmai cu acest scop. Am vrut să ştiu că am scăpat de această grijă, că mai încolo nu se ştie dacă mai îmi permit să achit datoriile", a explicat un pensionar motivul pentru care a ales să stea la coadă. Alţii recunosc că doresc să plătească cât mai repede şi pentru a „prinde" reducerea de 10% acordată celor care îşi plătesc integral taxele până la 31 martie.

„Mă declar mulțumită de reacția populației de a-și achita până în acest moment impozitele și îi așteptăm pe cei care nu au venit încă, pentru a da din puținul lor atât cât pot, dările la stat, deoarece aceste sume se întorc tot către ei, din banii aceștia se fac diferite lucruri pentru confortul cetățenilor din Dorohoi”, a declarat pentru Dorohoi News, Elena Popescu, șef Serviciu Taxe şi Impozite a municipiului Dorohoi.

Acesta a apreciat că numărul dorohoienilor care-şi achită dările locale este unul constant, şi în anii trecuţi înregistrându-se acelaşi interes. Aglomeraţia la ghişee este dată şi de cei ce vin cu cereri de scutiri de la plata taxelor şi impozitelor locale, sau de persoanele juridice care depun declaraţii privind stabilirea corectă a taxelor şi impozitelor.

Reducere de majorări pentru datornici

Șeful Serviciului Taxe şi Impozite a municipiului Dorohoi, Elena Popescu a subliniat că persoanele fizice şi juridice care înregistrează datorii la bugetul local vor beneficia de o reducere din valoarea majorărilor dacă îşi achită obligaţiile fiscale într-un anumit interval de timp. „Reamintim contribuabililor persoane fizice şi juridice care înregistrează obligaţii fiscale restante la data de 31 august 2011, că beneficiază de reducerea unei cote de 25% din majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale (debitele de la data de 31 august 2011), dacă obligaţiile principale şi cota de 75% din majorări (calculate până la data plăţii) sunt achitate până la data de 30 iunie 2012. Rog cetățenii municipiului Dorohoi să vină să își achite dările și să beneficieze de aceste reduceri”, a declarat Elena Popescu, șef Serviciu Taxe şi Impozite a municipiului Dorohoi. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)


Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Taxe si Impozite_1Taxe si Impozite_2
DorohoiNews.ro, 05-03-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro