Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

jandarmi

În această dimineaţă jandarmii botoşăneni au fost nevoiţi să evacueze o galerie de pe Stadionul Municipal Botoşani, datorită unui scandal iscat între membri acesteia. Totul a fost, însă, un exerciţiu de pregătire.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani a executat, în această dimineaţă, între orele 08.30 – 11.00, un exerciţiu tactic pe Stadionul municipal Botoşani, având ca temă modul de acţiune al efectivelor de
jandarmi în cazul evacuării unei galerii.

La exerciţiu au participat efective ale Poliţiei Locale Botoşani şi ale S.C. Anvi Expert S.R.L., care asigură măsuri de ordine în interiorul arenei sportive cu ocazia desfăşurării meciurilor de fotbal ale F.C. Botoşani pe teren propriu.

Această activitate face parte din activităţile premergătoare returului campionatului de fotbal. Semestrial, conform prevederilor Legii nr.10/2012 care modifică şi completează Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, modificări care au intrat în vigoare în data de 13 februarie, personalul care executa activitati de asigurare a ordinii si sigurantei in incinta arenelor sportive in care se desfasoara competitii si jocuri sportive trebuie sa fie instruit corespunzator, in cadrul unitatilor avizate, in conditiile legii.

Una din modificările aduse legii  este aceea ca persoanele fata de care s-a dispus masura interzicerii accesului sub forma masurii de siguranta de natura penala, au obligatia ca, pe timpul desfasurarii jocurilor sportive pentru care s-a dispus masura, sa se prezinte la cel mai apropiat sediu al politiei, jandarmeriei sau politiei de frontiera.

In situatia in care cel in cauza, din diferite motive, nu se poate prezenta la cel mai apropiat sediu al politiei, jandarmeriei sau politiei de frontiera pe timpul desfasurarii unui joc sportiv pentru care s-a dispus masura interzicerii accesului, acesta are obligatia de a contacta telefonic unul dintre monitorii de securitate, pentru a-i comunica motivul neprezentarii si locul in care se afla.

Neprezentarea la cel mai apropiat sediu al politiei, jandarmeriei sau politiei de frontiera pe timpul desfasurarii unui joc sportiv pentru care s-a dispus masura interzicerii accesului, precum si identificarea celui in cauza intr-un alt loc decat cel comunicat monitorului de securitate, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 120 – 200 de ore activitati in folosul comunitatii.

De asemenea, constatarea contraventiilor prevazute la art. 22 – 25 din legea 4/2008 si aplicarea sanctiunilor in cazul acestora se poate face de acum înainte si de catre personalul politiei locale, nu doar de către jandarmi şi poliţişti. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

jandarmi
DorohoiNews.ro, 16-03-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală
Declarăm pierdut certificatul de înregistrare fiscală Seria A nr. 0387357, emis pentru CHIPER ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro