Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Prima intalnire - Incubator de Afaceri Dorohoi_04

Persoanele interesate să dezvolte o afacere în cadrul Incubatorului de Afaceri Dorohoi au avut ieri, 10 aprilie, prima întâlnire cu reprezentanţii firmei care administrează acest Incubator.

La această întâlnire, care a avut loc în Sala de Conferinţe a Casei Municipale de Cultură Dorohoi, au fost prezenţi peste 20 de dorohoieni care au împărtăşit ideea de afacere pe care ar dori să o dezvolte şi au primit informaţii despre obligaţii şi beneficii din partea reprezentanţilor firmei ce administrează Incubatorul de Afaceri Dorohoi.

La întâlnire a fost prezent şi primarul Dorin Alexandrescu, care a transmis celor prezenţi faptul că au toate condiţiile de care are nevoie o firmă la început de drum şi a subliniat faptul că „este un proiect de suflet şi sper că aceste cursuri pe care dumneavoastră le faceţi să le ţineţi de acum în Incubatorul de Afaceri”.

La sfârşitul discuţiilor, reprezentanţii firmei care administrează Incubatorul au stabilit împreună cu cei interesaţi, ca următoarea întâlnire pe care o vor avea, va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare.

„Persoanele care au venit la această întâlnire mi se par destul de interesante, iar ideile de afaceri sunt bune. Cel mai important este să le putem pune pe hârtie, să le putem analiza şi bineînţeles după aceea să putem să finanţăm aceste idei, ei să starteze, să fie serioşi şi să se implice pentru că din partea neastră au tot sprijinul”, a declarat Angelica Manea, reprezentantul firmei care administrează Incubatorul de Afaceri Dorohoi. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Prima intalnire - Incubator de Afaceri Dorohoi_04Prima intalnire - Incubator de Afaceri Dorohoi_01Prima intalnire - Incubator de Afaceri Dorohoi_02Prima intalnire - Incubator de Afaceri Dorohoi_03Prima intalnire - Incubator de Afaceri Dorohoi_05Prima intalnire - Incubator de Afaceri Dorohoi_06Prima intalnire - Incubator de Afaceri Dorohoi_07Prima intalnire - Incubator de Afaceri Dorohoi_08Prima intalnire - Incubator de Afaceri Dorohoi_09Prima intalnire - Incubator de Afaceri Dorohoi_10Prima intalnire - Incubator de Afaceri Dorohoi_11Prima intalnire - Incubator de Afaceri Dorohoi_12
DorohoiNews.ro, 11-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spicul 2 transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spicul 2 transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Societății Comerciale Spicul 2 SRL, cuprinși de tristețe, regretăm din tot sufletul trecerea ...

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Donez câine de talie mare

Donez câine de talie mare
Donez câine de talie mare, rasa Malamut de Alaska, vârsta de 2 ani. Relații la telefon: ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere 48 mp + beci, str. GRIGORE GHICA nr 40 ( langă liceu) , scara din mijloc, ...

In memoriam Angela Francu: „Mulțumesc din inimă pentru că ați onorat memoria mamei mele”

In memoriam Angela Francu: „Mulțumesc din inimă pentru că ați onorat memoria mamei mele”
În aceste momente dificile, cuvintele nu pot exprima pe deplin recunoștința pe care o simt pentru ...

Cumpăr garaj în Dorohoi

Cumpăr garaj în Dorohoi
Cumpar garaj in apropiere de spital, in Dorohoi. Tel: 0729157751

Cumpăr garsonieră în Dorohoi

Cumpăr garsonieră în Dorohoi
Cumpar garsoniera in Dorohoi. Tel: 0729157751

In memoriam Viorica Epure

In memoriam Viorica Epure
În a doua zi a primăverii, familia îndurerată a condus pe ultimul drum pământesc ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro