Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un autoturism, la volanul căruia se alfla o tânără dorohoiancă, a părăsit partea carosabilă pe strada 1 Decembrie din Dorohoi, în seara zilei de vineri, 27 aprilie, în zona stadionului municipal "1 Mai" din Dorohoi și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice.
La fața locului s-a deplasat o ambulanță și un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier Dorohoi și s-a constatat faptul că accidentul s-a produs în jurul orei 19:20.
„Am fost sesizați prin serviciul de urgență 112, cu privire la faptul că în jurul orei 19:20, pe strada 1 Decembrie din Dorohoi s-a produs un accident de circulație. Deplasându-ne la fața locului am constatat faptul că L. T., în vârstă de 20 de ani, din Dorohoi, se afla la volanul unui autoturism marca VW de culoare argintiu, iar în timp ce se deplasa pe strada 1 Decembrie, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, moment în care s-a intersectat cu un alt autoturism din sens opus, a pierdut controlul volanului și a impactat un stâlp.”, a declarat agent principal Cornel Bighiu, din cadrul Biroului Rutier Dorohoi.
Alături de conducătorul auto, în mașină se mai aflau două persoane, una dintre ele fiind rănită ușor la mâna stângă, aceasta primind îngrijiri medicale la faţa locului, nefiind necesar transportul la spital.
Tânăra șoferiță a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din primele cercetări efectuate la fața locului, accidentul s-a produs datorită neadaptării vitezei și lipsa experienței șoferului.
„S-a constatat că șoferul autoturismului care a produs accidentul este începător, asta fiind și una din cauzele producerii accidentului. Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare se efectuează cercetări privind cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul și se vor lua măsurile regulamentare.”, a adaugat agent principal Cornel Bighiu. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
Redacţia Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la acest articol! Mulţumim pentru întelegere!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.