Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

incendiu

Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi, în ultimele 24 de ore, să intervină pentru stingerea a cinci incendii. În urma evenimentelor, produse ca urmare a nerespectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor pe timpul arderii resturilor de vegetaţie uscată, dar şi cu intenţie s-au înregistrat pagube în valoare de cca 45.000 lei. Prin intervenţia lor, pompierii au protejat de foc bunuri materiale de aproape 200.000 lei.

Cele mai mari pagube s-au înregistrat în urma incendiului produs în această dimineaţă, pe strada Aleea Griviţa din municipiul Botoşani, unde un autoturism, marca Mercedes C 320, şi garajul în care era parcat au fost incendiate. Pompierii au intervenit prompt şi au reuşit să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă la clădirile din apropiere.
         
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat în această dimineaţă, puţin înainte de ora 03.00, că arde un garaj de pe strada Aleea Griviţa din municipiul Botoşani, dar şi maşina aflată în interior. Spre locul indicat au  plecat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta în interiorul garajului. Lupta cu flăcările a durat mai puţin de o oră.

Au ars partea din faţă a autoturismului şi o parte din bunurile depozitate în garaj, valoarea pagubelor fiind estimată la 16.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 40.000 de lei. Cauza probabilă a incendiului o constituie acţiunea intenţionată. Cazul a fost preluat de poliţişti.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

incendiu
DorohoiNews.ro, 13-05-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro