Fumatul în locuri nepermise şi igienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale au aprins vegetaţia uscată de pe mai multe terenuri de pe raza localităţilor Vorona şi Gorbăneşti. Peste 20 de pompieri sprijiniţi de voluntari şi cetăţeni au intervenit mai bine de trei ore pentru stingerea celor trei incendii, două produse pe raza comunei Vorona, unul pe raza localităţii Socrujeni din comuna Gorbăneşti. A ars, în total, vegetaţia uscată de 17 ha. La Gorbăneşti, flăcările au afectat şi cca. un ha de plantaţie, pagubele fiind estimate la 9.500 lei.
Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri şi desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
Reamintim cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
· obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;
· obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;
· informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;
· realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.
DorohoiNews.ro, 09-08-2012
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.