Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lunca beneficiază, începând de ieri, de o autospecială donată de doi pompieri din Marea Britanie, Carl Hunt şi Richard Scott. Cei doi activează în cadrul Fire and Rescue Service din regiunea Humberside şi sunt la a patra vizită în judeţul Botoşani. În timpul celorlalte vizite, au adus echipamente de protecţie pe care le-au donat serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din judeţ.
La predarea – primirea maşinii de intervenţie au participat delegaţia engleză, prefectul judeţului Botoşani, Adrian Constantinescu, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, colonel Radu Anton, adjunctul inspectorului şef al ISU Botoşani, colonel Mihai Flămînzanu – Mateiuc, primarul comunei Lunca, Marcel Marcu şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună.
Autospeciala de lucru cu apă şi spumă de capacitate medie, fabricată în anul 1991, are în dotare un bazin de apă de 1.800 litri (instalaţia de apă cu posibilităţi de lucru la înaltă şi joasă presiune), 100 litri spumogen lichid, instalaţie de iluminat, echipament pentru lucru la înălţime, echipamente de descarcerare, aparate de respirat cu aer comprimat, accesorii specifice de lucru cu apă şi spumă şi mijloace de protecţie individuală (cizme, căşti, costume etc).
Donaţia este binevenită pentru comunitatea din Lunca, unde trăiesc aproape 5.000 de persoane, având în vedere faptul că SVSU nu avea în dotare o autospecială de stingere a incendiilor, folosind în acest scop o instalaţie improvizată. “Pentru a asigura intervenţia în cazul producerii unor incendii, am improvizat o autospecială dintr-o maşină de tranport gunoi, în care am instalat două recipiente de câte 1000 de litri si o motopompă. Odată cu această donaţie a crescut şi gradul de siguranţă al cetăţenilor”, a declarat Marcel Marcu, primarul comunei Lunca.
La rândul său, Carl Hunt s-a arătat mulţumit de faptul că a putut ajuta comunitatea din Lunca şi şi-a declarat intenţia de a mai sprijinii SVSU şi cu alte echipemente şi accesorii de intervenţie.
„Vin în România de zece ani şi în Botoşani de trei ani. Prietena mea, Ruth Baker, stabilită în Dorohoi de mai mulţi ani, m-a întrebat dacă putem ajuta cu o autospecială, întrucât în zonă au fost numeroase incendii. Această maşină a fost donată în Anglia anul trecut. Timp de şapte luni, eu şi Richard am mers prin ţara noastră şi am adunat echipamentele. Sunt foarte încântat să o donez acestei comunităţi şi sper să vă folosească şi dumneavoastră cum ne-a folosit şi nouă”, a precizat Carl Hunt.
Astăzi, membrii SVSU Lunca sunt instruiţi de către pompierii englezi cum să folosească autospeciala şi echipamentele.
Aceasta este a 12-a autospecială din dotarea celor 78 de servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă din judeţul Botoşani. (DorohoiNews.ro)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.