Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Peste 10 de pompieri și voluntari au acționat mai bine de trei ore pentru stingerea și înlăturarea efectelor unui incendiu, declanșat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un depozit de furaje din gospodăria unui cetățean din comuna Dângeni.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a fost anunțat despre producerea evenimentului puțin înainte de miezul nopții. Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale cu apă și spumă. La sosirea gărzii de intervenție, ardeau furajele, existând pericolul ca focul să se extindă la locuința și anexele din gospodărie. Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de furajele care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutreţuri pentru ca focul să nu se extindă.
Flăcările au distrus 20 tone de furaje. Alte cinci tone de furaje au fost degradate de fum. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 80.000 lei. Cauza probabilă a incendiului este acțiunea intenționată. Cazul a fost preluat de polițiști care urmează să identifice autorul.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.