Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un tânăr de 25 de ani din Trușești a trăit câteva clipe de coșmar. Acesta a ajuns la spital în stare de șoc, după ce a fost lovit de un tren.
Andrei A. se deplasa pe lângă şina de cale ferată în gara din Truşeşti şi vorbea la telefon și nu a auzit trenul personal Dorohoi - Iaşi care intrase în gară. Tânărul a fost agățat de scara unui vagon și târât câţiva metri, după care a rămas întins pe pietrişul de lângă calea ferată și a anunțat singur ambulanța.
„Pacientul a suferit un tramatism cranian şi o fractură deschisă de femur, în locul în care a fost lovit de scara vagonului. Va fi nevoie de mai multe intervenţii şi posibil să rămână cu sechele”, a declarat un cadru medical de la Unitatea de Primiri Urgențe.
Tânărul a rămas internat la secția de ortopedie a spitalului.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.