Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Prefectul Costică Macaleţi a participat astăzi la recepţia lucrărilor de la Dealu Mare. Drumul naţional 29D, început a se realiza în 2002, a fost abia acum recepţionat din cauza surpărilor de teren apărute în 2007, imediat după finalizare.
Reprezentanţi ai Companiei Nationale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, ai regionalei ieşene a acesteia, dar şi ai constructorului au constatat faptul că în prezent drumul de la Botoşani spre Truşeşti şi Stânca este asfaltat în întregime şi marcat rutier, astfel încât să se poată face recepţia pe lucrările contractate în urmă cu 10 ani.
Lucrările de consolidare a terenului au fost obiectul unui al doilea contract, acestea urmând să se încheie la anul, prin amenajarea zonei împădurite din vecinătatea sectorului de drum unde s-au produs alunecările de teren. Consolidarea a constat în realizarea unui nou terasament cu multiple straturi, terasarea versanţilor, realizarea ravenelor şi a şanţurilor de colectare a apei meteo şi de suprafaţă.
„Se lucrează la Dealu Mare din primul meu mandat la conducerea Instituţiei Prefectului. Dincolo de problemele care au apărut pe parcurs, orice lucru dus la bun sfârşit este binevenit. Drumul naţional spre Stânca Costeşti este circulat şi sperăm să fie şi mai circulat odată cu deschiderea traficului de mărfuri prin vamă. Aşadar, e bine că s-a găsit înţelegere şi la constructor şi la CNADNR, atsfel încât să se rezolve o problemă în plus pe care judeţul Botoşani o avea în ceea ce priveşte drumurile naţionale. Un capitol la care, din păcate nu stăm deloc bine.”, a declarat după recepţie prefectul Costică Macaleţi.
În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii regionali ai CNADNR prefectul de Botoşani a obţinut asigurarea că în scurt timp se va marca şi drumul naţional spre Suceava, lipsa marcajelor rutiere fiind unul dintre neajunsurile arterei de legatură cu judeţul vecin.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.