Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

DSC01965

Prefectul Costică Macaleţi a realizat astăzi un traseu de peste 250 de kilometri de drumuri judeţene şi naţionale, dorind să vadă starea arterelor pe care se deplasează botoşănenii, dar şi modul în care primăriile sunt pregătite de iarnă.
   
Verificările au început la cele două dispecerate ale administratorilor de drumuri judeţene şi naţionale şi au fost motivate, în primul rând, de codul galben de viscol anunţat de meteorologi pentru noaptea de 11 spre 12 decembrie.

Reprezentantul guvernului în teritoriu i-a suprins cu vizita neanunţată pe primarii şi poliţiştii din posturile de poliţie în care a intrat pe traseul Truşeşti – Albeşti - Ştefăneşti – Stânca - Costeşti – Mitoc – Manoleasa – Rădăuţi - Prut – Săveni. Prefectul a prins pe picior greşit lucrători ai MAI din posturile comunale, care nu erau pregătiţi de intervenţii, având maşina înzăpezită, însă majoritatea poliţiştilor erau la post, avertizaţi de viscolul anunţat începând cu ora 2:00, noaptea.
   
În ceea ce priveşte drumurile, Costică Macaleţi a fost nevoit să solicite intervenţii suplimentare de deszăpezire pe drumul naţional Manoleasa – Rădăuţi Prut deoarece se circula cu mare greutate, fiind, totodată, plăcut impresionat de modul în care s-a acţionat pe drumurile judeţene. „Tindem să credem că dacă în sudul judeţului sunt drumuri bune, totul e în regulă. Şi în nord tot Botoşani este, sunt zeci de mii de oameni  ale căror sănătate, pâine şi şcoală depind de cât de accesibile sunt drumurile. De aceea am cerut să se cureţe de zăpada pe drumul naţional ce străbate judeţul de la S la N şi voi verifica din nou, să văd dacă cei responsabili îşi fac treaba. Bani iau, aşa că trebuie să-şi vadă şi de obligaţii.”, este declaraţia prefectului Costică Macaleţi.
   
În ceea ce priveşte modul în care primarii întâmpină viscolul şi zăpada din această iarnă, edilii şefi cu care a discutat l-au asigurat pe prefect că au achiziţionat utilaje proprii de intervenţie, astfel încât să soluţioneze cât mai repede situaţii de genul satelor izolate sau copiilor ce nu pot ajunge la şcoală.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

DSC01965DSC01973DSC01967
DorohoiNews.ro, 11-12-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

12.12.2012 la 17:21

Ma intreb oare in dorohoi cine verifica strazile???Este jale mai rau ca in codru nu ai pe unde merge toate trotuarele sant blocate de zapada. Oare pe cei ce si-au luat banii cine ii verifica??? Ce face primarul nostru sau USL-UL CARE TOCMAI A CASTIGAT ALEGERILE??? MARE BATAE DE JOC DIN CETATENI.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro